daniel.mafteiu.1: 1. la cumpărături

1.1. generalităţi

mare grijă la piaţă! nu tot ce-i verde e verdeaţă

Îţi spun încă de la începutul acestui capitol ceea ce am învăţat pe propria piele: nu merge la piaţă, la supermarket sau la buticul din colţ în nopţile reci şi ploioase de octombrie. Eficienţa acestui demers este zero şi, mai mult, te expui lucrului într-un mediu de afaceri ostil, cu un potenţial de risc
ridicat. Pe de o parte poţi înregistra pierderi în contul de mijloace fixe şi preţioase (poşeta, laptopul, ceasul - art 252 CP), dar se poate şi mai rău: ajungi victima unei agresiuni (verbale - art. 225 CP sau, Doamne fereşte, fizice - art. 217 CP; mă pricep la încadrări juridice, aproape jumătate din extratereştrii mei erau avocaţi). Doar cluburile de noapte au un orar cool, adaptat vieţii noastre profesionale. Pieţele sunt deschise ziua, adică exact când suntem mai ocupate, şi se golesc fix când începem noi să avem un pic de timp liber. Mai am de adăugat un sfat important: dacă vrei să cumperi leuştean ori pulpă de porc, evită Mall-urile**.

** Ţin minte una dintre primele mele erori tactice în managementul cumpărăturilor; extraterestrul numărul unu se întorcea dintr-o delegaţie şi-i promisesem că-l aştept cu masa pusă şi cu mâncare preparată de mine; aflându-mă la începutul carierei de gospodină vă imaginaţi că nu i-am gătit o tocană din măruntaie de miel; am întocmit şi eu un meniu frugal, numai bun pentru o cină la oră târzie.

Apă aveam, îmi mai lipsea doar pâinea proaspătă... Am sunat rapid o fătucă de la serviciu şi am chemat-o să mă ajute la cumpărături; locuia în cealaltă parte a oraşului, aşa că până să apară m-am aranjat şi eu un pic; parcă mă văd ieşind din bloc şi pornind-o la pas vioi spre magazin alături de subalterna mea; ea - cam fără tragere de inimă, dar n-avea încotro, mai ales că în ziua aceea intrase la mine în birou şi-mi ceruse o mărire de salariu; eu - pusă pe fapte mari, mai ales că numărul unu tocmai mă sunase şi-mi spusese că e rupt de foame, dar din respect pentru gospodina din mine nu va opri pe drum la niciun restaurant, va veni direct acasă.

Eram frumoasă, aranjată cât de cât, extrem de motivată, nimic nu-mi stătea în cale; colega, în schimb, parcă abia se dăduse jos din pat: nemachiată, cu hainele vraişte pe ea... La fel venea şi la birou, nu-i de mirare că nu avansase deloc; era simpatică în felul ei, deşi nu avea nici măcar o postuniversitară şi era foarte bătrână (la vremea aceea cred că avea deja peste 35 de ani; fetele de la birou, mai toate de-o vârstă cu mine, îi spuneau "mamaie"). Vă întrebaţi probabil ce căutam împreună pe stradă din moment ce aveam atât de puţine lucruri în comun. O luasem cu mine pentru că se ocupa de achiziţii şi avea un background solid în negocieri de produse food.

Nu mai lungesc povestea: am vizitat peste 30 de magazine degeaba (de fapt, eu mi-am luat două poşete, iar colega mea - nişte carioci), ne-am certat cu toate vânzătoarele de la Mall (ştiţi povestea, e conflictul clasic dintre reprezentanţii de vânzări, wholesale vs. retail), dar pâine proaspătă tot n-am găsit, aşa că seara a fost un fiasco total; când a văzut că-l aştept cu masa goală, nici măcar n-a ascultat minciuna pe care o pregătisem: a ronţăit nişte pâine uscată găsită prin bucătărie (de iaurtul din congelator, rezerva mea strategică, nu s-a putut atinge, era beton), m-a iubit pe fugă şi s-a culcat îmbufnat... Nu se cade să intru în detaliile din pat, dar să ştiţi că asta m-a durut foarte tare; lipsise de acasă o săptămână întreagă şi toată seara mă gândisem doar la cât va fi de plăcută revederea. Nu prea îi stătea în obicei, dar în acea seară plăcerea fusese doar a lui...

În sfârşit, a adormit rapid şi toată noaptea a vorbit în somn. Comanda mâncare, săracul. Aşa am aflat şi cât de mult îi place ciorba...

Revenim la abc-ul cumpărătoarei şi inventariem pentru început conceptele noi. Piaţa despre care spuneam că trebuie vizitată înainte de a intra în bucătărie nu este ceea ce credeţi. Uitaţi definiţia învăţată pe la şcolile înalte de management, cea cu "totalitatea relaţiilor de schimb de mărfuri bla bla bla". Piaţa unde mergem ca stagiare şi apoi ca gospodine mari este un spaţiu comercial vast, amenajat de obicei sub cerul liber, unde afacerişti din domeniul agricol sau comercial - retaileri sau angrosişti - vând în general roadele pământului; acestea sunt clasificate în legume, fructe, seminţe şi flori; produsele din primele două categorii se consumă, în timp ce florile sunt produse ornamentale (necomestibile); la capitolul seminţe nu vă pot oferi detalii, nu mă pricep nici măcar acum, după atâţia ani de trudă printre tarabe**; e un domeniu pentru gospodine înalt calificate, nu vă sfătuiesc să-l abordaţi.

** Sedii temporare ale unor entităţi comerciale distincte, care distribuie unul sau mai multe tipuri de produse comestibile sau nu; nu vă lăsaţi păcălite de aspectul asemănător unor birouri lăsate în paragină; plantele acelea care par să fi crescut vraişte pe tarabe sunt marfă şi totodată obiectul vizitei voastre în acel areal; am apostrofat eu odată un negustor că nu-şi face curăţenie pe birou (mă tot întrebam pe unde şi-o ţine dosarele) şi nu-mi permit să vă spun ce mi-au auzit urechile...

Tot la piaţă puteţi găsi carne, mezeluri, brânzeturi şi bunuri de uz casnic (mături, vase de lut, curse de şoareci, cazmale etc); de asemenea, produsele din primele trei categorii sunt pentru consum, iar celelalte, reţineţi, doar pentru uz. În anumite pieţe se vând şi animale vii, cum ar fi păsările şi peştii; oricât ar fi de funny, atenţie mare la aceste produse, mai cu seamă dacă sunt prezentate cu titlul de "exotice"; par ele apetisante, dar nu se includ sub nici o formă** în meniu;

** Aici trebuie să vă povestesc prima mea eroare gravă din cariera de gospodină; trăiam de câteva luni cu numărul unu, îmi mai rafinasem şi eu un pic meniurile şi cumpărasem d-ale gurii ca pentru o masă regească - roşii, salam şi pâine... Pe atunci simţeam însă o permanentă nevoie de schimbare şi, dacă tot mă aflam în piaţă, artista din mine a hotărât că e momentul unei cine mai speciale. Lumânări aveam acasă, dar tot lipsea acel quelque chose care să-i taie respiraţia extraterestrului numărul unu... El nu depăşise încă stadiul aluziilor voalate, dar intuiţia îmi spunea că asta aşteaptă de la mine: să-l uimesc în bucătărie.

În timp ce căutam ca bezmetica prin piaţă mă gândeam la toate cinele memorabile văzute prin filme, dar nu reuşeam să identific nicio variantă accesibilă; într-un târziu mi-a căzut fisa: era pescar înrăit, surpriza mea trebuia legată de acest hobby. Am aruncat în primul tomberon roşiile şi salamul şi am luat din nou piaţa la scanat. Ar fi fost de o banalitate ucigătoare să-i cumpăr o conservă de stavrid în sos tomat, aşa că am ales să-i prepar eu ceva bun: o ciorbiţă de peşte. Şi nu orice peşte: am mers la taraba cu specialităţi exotice şi i-am ales pe cei mai cool.

Când am cerut două kilograme, în jurul meu s-a lăsat o linişte mormântală. Clar că nu era un meniu ordinar, aşa ceva se gătea probabil doar de Revelion sau în ocazii speciale. Vânzătorul s-a fâstâcit tot când a auzit comanda; fraierul, nici măcar n-avea cântar... A adunat peşti de pe la toţi colegii, a strâns cu chiu cu vai un kilogram şi 300 de grame şi mi-a cerut în schimb o sumă astronomică. N-am dat înapoi: îmi doream o specialitate care să-l impresioneze pe al meu, nu mai conta cât costă. La atâţia bani, sigur era o ciorbă pe care nu şi-o permiteau multe gospodine...

Lângă tarabă se strânsese lumea ca la urs şi oamenii începuseră să vocifereze. M-au şi certat câţiva gură cască atunci când am răsturnat punga şi i-am stropit pe picioare... Dacă vă puteţi imagina, stupidul de vânzător îmi dăduse peştii cu tot cu apă... Trec peste chinul de a curăţa vietăţile minuscule exact după indicaţiile manualului "Piscicultura pentru toţi, Anexa II - Preparate din peşte", ori de a găti ciorba după o carte de bucate foarte veche... Cel mai rău a fost când a ajuns acasă. A adulmecat nedumerit aroma din bucătărie şi nici măcar nu m-a sărutat: s-a dus glonţ la aragaz, a ridicat capacul şi a plimbat polonicul prin oală...

Cearta a fost cumplită: nu m-a crezut pe cuvânt când i-am zis că am cumpărat ciorba gata preparată, m-a făcut sălbatică şi în acea seară a tăiat din program şi cina, şi sexul, şi televizorul. A ţinut totul în el până dimineaţă, când şi-a strâns bagajele şi dus a fost. Îl iubeam din tot sufletul, ratasem o programare la hair-stylist ca să ajung în piaţă, îmi sacrificasem o după amiază întreagă numai pentru el şi uite care îmi era răsplata...

Nu e cazul să insist cu morala: canarii şi caraşii aurii sunt ca florile, doar pentru decor. E bine de ştiut încă un lucru foarte important: nu tot ce este viu colorat se păstrează în apă; numai florile şi peştii exotici se ţin în apă în glastre, respectiv acvarii; canarii** nu.

** La fel de urât a păţit-o o fostă prietenă, manager şi ea; tocmai pregătea inaugurarea unei investiţii preţioase în viaţa de cuplu, un implant mamar care-i rotunjise bustul de la o biată măsură "A", cu care fusese pedepsită de natură, la un remarcabil "D"; medicul, acelaşi care mă reparase şi pe mine, îi spusese să mai aştepte o săptămână, dar ea nu mai avea răbdare. Îi înţelegeam impacienţa, trecusem şi eu prin asta... Pentru tăierea panglicii îi preparase extraterestrului său o cină surpriză; comandase ceva bun de mâncare (încă n-avea curaj să gătească), dar de aranjarea mesei s-a ocupat ea...

După ce şi-a revenit din şocul despărţirii mi-a povestit ce se întâmplase; seara, beneficiarul implantului o găsise fugărind cu mătura pe tavane unul dintre cei trei canari cumpăraţi din piaţă; doi pluteau cuminţi în vază, dar al treilea, mai viguros, se zbătuse ca nebunul atunci când a dat să-l pună în apă şi reuşise să evadeze; toată casa era plină de fulgi... Nu ştiu de ce s-a complicat; era oricum destul de snoabă şi crezuse că un aranjament floral nu e suficient, se gândise la o variantă decorativă mai deosebită... Extraterestrul ei i-a făcut o scenă teribilă şi a doua zi a părăsit-o fără drept de apel. Vă daţi seama că înainte de asta a inaugurat şi noul bust, măgarul. Şi ea, săraca, i se dăruise cu gândul la împăcare...

Cât despre vinovatul principal, vânzătorul din piaţă, a scăpat fără pedeapsă, la fel ca în cazul meu. Îl durea gura s-o întrebe ce face cu un buchet de canari?

Tot la piaţă** puteţi întâlni vânzători de produse industriale - metalice, din mase plastice sau de altă natură; dacă nu vă pricepeţi, ar fi bine să evitaţi acest perimetru; fierul este hrănitor, dar nutriţioniştii se referă la cel provenit din plante.

** La început, folosirea substantivului "piaţă" cu sens gospodăresc vă poate induce o senzaţie de disconfort; asta se întâmplă mai ales în cazul extraterestrelor care au urmat MBA la Paris, ca mine; cunosc prea bine atmosfera de acolo, ştiu că pentru noi cuvântul "piaţă" e urmat în mod natural particula "de la Concorde" şi evocă şampanie, bărbaţi galanţi, clipe fierbinţi pe vreo terasă şic inundată de vegetaţie ori în vreo garsonieră cochetă, mă rog, în funcţie de anotimp şi de posibilităţi... Ei bine, de la aşa ceva şi până la aglomerarea de tarabe unde facem cel mai dificil shopping cu putinţă e o distanţă ca de la cer la pământ, dar nu vă lăsaţi copleşite, cu timpul vă veţi obişnui. Şi, dacă stau să mă gândesc un pic, nu e nici dracul chiar atât de negru; pentru mine, mersul la piaţă în calitate de gospodină a avut conotaţii sexuale pozitive: pe mai toţi extratereştrii i-am cunoscut acolo, întreaga mea viaţă amoroasă a ajuns să graviteze în jurul acestui aşezământ comercial... Ar fi deplasat să intru în amănunte atât de intime, dar dacă aţi şti ce poveste minunată am trăit eu cu numărul şase, pe care l-am întâlnit printre tarabe, aţi azvârli cartea cât colo şi aţi porni chiar acum la cumpărături...

1.2. human resources

Să vă spun câte ceva şi despre negustorii din spatele tarabelor, cu care, vă asigur, veţi avea multe de tras. Aceştia sunt fiinţe simple, cu CV modest** şi fără pregătire în business. Nu au nicio noţiune de managementul vânzărilor, habar n-au cu ce se mănâncă un cash flow, n-au în echipă măcar un merchandiser profesionist şi nu sunt în stare să trimită o amărâtă de ofertă pe mail. Sunt negociatori inflexibili, care iau decizii fără să se consulte cu board-ul şi nu ţin cont de principiile elementare ale PR-ului. Pe scurt, se află cu toţii în preistoria comerţului. Singura apropiere de standardele internaţionale de profil este un rudiment de sampling, pe care îl organizează în mod intuitiv, desigur.

** Am întâlnit o singură dată un vânzător de verdeaţă cu MBA (obţinut tot în Paris, dar la doi ani după mine); încă eram ucenică în ale gospodăriei, iar el, am înţeles asta mai târziu, era de fapt client, extraterestru de-al meu; îl rugase mama lui să facă piaţa şi în acel moment îl aştepta pe adevăratul comerciant; acesta nu avusese să-i dea restul la o bancnotă de 500 de lei noi şi plecase cu banii ca să-i schimbe; dimineaţa îi lăsase în grijă taraba cu cele câteva legături de verdeaţă şi îi spusese că vine imediat cu restul, dar nu se mai întorsese.

MBA-istul meu - un brunet cu ochii verzi, bine făcut, lipicios ca un sales-trainer de top şi manager la o firmă de distribuţie - îl subestimase pe preistoric, fusese păcălit şi acum încerca să-şi recupereze din pierderi: rămăsese toată ziua în piaţă (îşi coordonase echipa prin telefon) şi vindea verdeaţa la un preţ exorbitant; m-a electrizat cu privirea, aşa că am cumpărat şi eu vreo trei legături... Nu mă întrebaţi ce era că nu ştiu, oricum am aruncat-o la gunoi un pic mai târziu, când am intrat în restaurant. Cu ochii ţintă la poşeta mea, din care ieşeau nişte firişoare verzi, garderobiera ne tot întreba ce miroase aşa ciudat...

În cele 10 ore cât stătuse la tarabă fusesem prima lui clientă şi m-a invitat să sărbătorim evenimentul; numărul unu fugise de vreo lună, eu eram atât de singură, mă prinsesem în privirea lui ca într-o pânză de păianjen, cum să-l refuz?

Discutam despre negustorii din piaţă. Deşi ar putea părea o pradă uşoară pentru manageri ca noi, şcolite pe afară şi căutate de head-hunteri, aceştia trebuie trataţi cu maximum de atenţie. Primitivi cum sunt (dacă vă puteţi imagina, nici măcar de Kotler n-au auzit), au ca atu un soi de viclenie ancestrală şi sunt mereu dispuşi să manipuleze nepriceperea clienţilor. Negustorii bărbaţi sunt cei mai periculoşi: abordează problematica gătitului într-o manieră insidioasă şi persuasivă şi, indiferent ce vând, sunt în stare să convingă o extraterestră să le cumpere toată marfa**. Mai de încredere sunt negustoresele, în special cele în vârstă: fiecare a fost măcar o secundă în viaţă extraterestră, aşa că din solidaritate ne pot ajuta cu sfaturi bune.

** Prima oară mi s-a întâmplat când am golit o tarabă de boia de ardei iute, mai exact 13 kilograme şi trei sute douăzeci de grame; cred că-mi ajunge până mor, abia dacă am folosit câteva sute de grame ca să dreg primele mele ciorbiţe...

1.3. politica de produs

Să vorbim un pic şi despre modul în care faceţi o achiziţie în piaţă. Procedura seamănă oarecum cu ce se întâmplă la Mall, dar identificarea brandurilor este mai dificilă şi necesită un studiu aprofundat. Vă ofer nişte exemple ca să vă familiarizaţi cu terminologia. În prima piaţă unde mi-am făcut eu stagiatura** cei mai buni cartofi erau de la nea Zoli, leuşteanul mai proaspăt era de la tanti Maria (n-am cumpărat niciodată, dar aşa se spunea), iar ceapa cea mai dulce era de la Nelu din Coşereni.

** Multe erori am mai făcut până să înţeleg cum decurg tranzacţiile acolo; odată ştiu că m-am lăsat antrenată într-o licitaţie spontană la o tarabă cu ceapă verde. Nu vă gândiţi că o foloseam la ceva; era târziu, precupeţii strângeau marfa şi pur şi simplu nu voiam să mă duc acasă cu mâna goală. Pe o tarabă mai erau 3 legături şi am decis să le cumpăr. Le-am cerut femeii de la tarabă, dar un moş murdar şi nebărbierit, care venise în fugă spre noi, s-a băgat în faţă: cică era ceapa lui. Văzuse şi el probabil că erau ultimele 3 legături disponibile. Oricât de grăbit ar fi fost, eu venisem prima, a mea era. Nu o spun eu, e o lege nescrisă a comerţului. Plin de tupeu, bătrânul a ridicat tonul şi mi-a zis din nou că e a lui...

Ca să ajung în piaţă, eu fugisem de la o şedinţă cu CEO-ul pe Europa şi Asia... Mă uitam la bătrân, mă uitam la ceapă şi simţeam cum mi se ridică tensiunea. Precupeaţa nu zicea nimic, dar îi citeam în priviri că ţine cu el. M-am ambiţionat şi i-am oferit dublul preţului. Contraoferta dură l-a clătinat rău pe tataie, aşa că a încercat să ne blocheze negocierea: "domnişorico, las-o pe femeia asta, n-auzi că ceapa e a mea"; se crampona de ceapa aia de parcă ar fi murit fără ea... Banii erau punctul lui slab, aici trebuia să lovesc. I-am oferit femeii de trei ori preţul; bătrânul dădea deja din colţ în colţ, dar tot nu se lăsa, a crezut că mă poate intimida; mi-a măsurat cu privirea toţi cei 178 de centimetri înălţime şi mi-a zis tare, să-l audă toată lumea: frumoasa moşului, mama şi cu tata ştie ce faci tu aci?... Am închis licitaţia punând pe tarabă de zece preţul de strigare, ca să fie clar că nu mă joc.

Bătrânul mi-a luat banii, mi-a dat ceapa, apoi s-a răstit la femeie: du-te, bre, mai încoloşa, acilea nu-i sală de aşteptare...

Vă spuneam mai devreme că procedura unei achiziţii din piaţă este asemănătoare cu cea de la Mall, dar ar fi bine să ne concentrăm un pic şi asupra diferenţelor. Negustorii de la tarabe nu poartă uniformă ori ecusoane ca să poată fi identificaţi. Nici nu-şi personalizează marfa cu o etichetă, o siglă, un logo, ceva, acolo, să te ajute să o distingi între celelalte oferte de câte ori mergi la piaţă. Pentru ei comerţul n-are legi, e mai degrabă un joc improvizat, cu reguli diferite pentru fiecare client, o activitate lăsată să evolueze la voia întâmplării. Pentru tine, cel mai important e să stabileşti care dintre persoanele aflate în zona tarabei are ca job înstrăinarea mărfii, ca să ştii cui să te adresezi. De asemenea, e important să afli dacă acea persoană chiar deţine marfa, ori doar o administrează cu împuternicire de la acţionarii tarabei, ca să ştii dacă şi cât are mandat să negocieze. În lipsa acestor informaţii rişti să ratezi achiziţia**. Am negociat eu odată cartofi de la nea Zoli, dar vânzătorul m-a dus cinci tarabe mai încolo şi mi-a dat marfă piratată: cartofi de Giurgiu, nu de Covasna, mici, stricaţi şi plini de pete negre.

** Când am înţeles asta l-am cunoscut şi pe numărul trei; era tot avocat şi am dat de el în birou la managerul pieţei, discutau aprins; eu mă dusesem acolo ca să reclam un vânzător de roşii care lipsea de la tarabă în timpul orelor de program; eram teribil de nervoasă: pe lângă că mă grăbeam la o şedinţă, mă prinsese şi ploaia fără umbrelă; bluza de mătase era leoarcă, mi se lipea de piele şi mă irita îngrozitor... Noroc că n-aveam sutien, să mă mai jeneze şi bretelele...

Roşiile erau tare frumoase, dar negustorul nu mai apărea; toţi comercianţii bărbaţi din zonă se strânseseră lângă mine şi insistau să-l aştept la tarab; se jurau că "e p-aci, umblă de nebun pân piaţă, azi l-a angajat patronu'… da' vine imediat, domniţă"; după o jumătate de oră mi-am dat seama că nu făceau decât să-l acopere pe chiulangiu: cu toţii îmi evitau privirea, stăteau cu ochii uşor plecaţi, de parcă n-ar fi îndrăznit să mă mintă în faţă...

Managerul pieţei a bâguit nişte explicaţii penibile - alt mincinos, şi el îmi evita privirea - dar a intervenit numărul trei, care a fost un domn: nu s-a holbat prea mult la sânii mei şi m-a invitat la o cafenea din apropiere ca să-i expun cazul...

Invitaţia, formulată pe un ton cald, dar ferm, nu m-a prins nepregătită; eram din nou singură şi prietenele îmi tot aranjau întâlniri de gradul trei cu manageri din cercul lor de cunoştinţe, doar-doar mi-oi găsi şi eu sufletul pereche; nu îl găsisem, dar de la atâtea blind date-uri învăţasem să-mi evaluez rapid interlocutorii; numărului trei i-am dat imediat un FB, a fost de ajuns să văd cât de elegant s-a ridicat de pe scaun, s-a încheiat la sacoul impecabil (la nasturele din mijloc, ca la carte) şi mi s-a prezentat ceremonios...

1.4. politica de preţ

Preţurile din piaţă nu constituie o problemă pentru o extraterestră adevărată. Faţă de cât lăsăm într-un local de patru stele la o cină în doi, de exemplu, banii cheltuiţi la tarabă ca să cumpărăm alimente pentru o săptămână abia se ridică la nivelul bacşişului. Fiţi pregătite aşadar să înfruntaţi o realitate aparent inexplicabilă: alimentele de la piaţă costă incredibil de puţin (nu vă gândiţi că preistoricii ar avea preţuri de dumping; pur şi simplu aşa sunt în realitate materiile prime alimentare: foarte ieftine). Eu văzusem multe la viaţa mea, dar tot am avut un şoc teribil când am calculat că preţul plătit la restaurant pentru o salată de fructe mi-ar fi ajuns în piaţă pentru 3 saci de mere**.

** Am avut revelaţia pe când îmi făceam cumpărăturile şi acest şoc mi-a întunecat abilităţile de negociatoare; am făcut atunci o gafă monumentală: l-am lăsat pe preistoricul de la tarabă să-mi citească în ochi surpriza. Credeţi că teoria subiectivă a valorii e vorbă goală? Piaţa s-a transformat instantaneu în bursă şi, din pricina stângăciei mele, preţul de referinţă al fructelor a crescut cu vreo 20 de puncte procentuale. În bani a fost nesemnificativ, dar psihic m-a doborât. Să câştige în faţa mea, şcolită la Paris, un nimeni-lume din Comuna Primitivă... În semn de răzbunare faţă de victoria tarabagiului, două săptămâni m-am pedepsit şi am mâncat numai la restaurant. Când mi-am revenit şi am mers din nou la cumpărături - de data asta purtam ochelari profesionali, din aceia pentru campionatul mondial de poker - ecourile gafei tot nu se stinseseră: eram vedeta pieţei, cum apăream printre tarabe, cum se inflamau preţurile. Celelalte cliente, multe dintre ele gospodine mari, începuseră să se uite urât la mine. N-am avut încotro, a trebuit să schimb piaţa...

E momentul să abordăm şi problematica plăţii, ca să putem încheia discuţiile premergătoare şi să trecem la cumpărăturile propriu-zise. Formulele comerciale moderne, de genul achiziţii online, decontare prin factoring, tranzacţii pe credit etc nu sunt folosite în piaţă. Nici formularistica nu e aceeaşi ca la vânzările normale. Nu insistaţi să primiţi factură pentru mărar (explicaţii cu privire la aceasta plantă puţin mai târziu); de asemenea, nu puteţi cumpăra carnea în leasing, nu solicitaţi contract notarial pentru legume, certificat de garanţie la găina moartă ori pedigree autentificat pentru cea vie, instrucţiuni în limba română pentru pepenii greceşti** şamd. La piaţă se achită cash, iar componenta birocratică lipseşte cu desăvârşire.

** De la o asemenea poveste m-am împăcat cu extraterestrul numărul unu; trecuseră câteva luni de când mă părăsise şi timpul îi vindecase rănile sufleteşti provocate de ciorba mea; între timp mă despărţisem şi eu de numărul doi, cel cu MBA făcut la Paris.

Împăcarea a avut loc într-o seară când l-am sunat de la piaţă; negociam o nucă de cocos pentru care vânzătorul n-avea certificat de conformitate; în plus, marfa nu era ţinută la rece şi părea degradată, iar omul avea o figură suspectă (văzusem de curând la televizor o ştire despre mafia falsificatorilor de oţet şi comerciantul semăna leit cu una dintre persoanele amendate de OPC).

Nu prea ştiam eu ce să fac cu nuca, dar mi se părea interesantă şi hotărâsem să o cumpăr, aşa că aveam nevoie urgentă de un avocat; pe atunci, doar în numărul unu aveam încredere şi n-am ezitat să-l sun. Cred că şi el era singur pentru că a venit într-un suflet... L-a desfiinţat imediat pe preistoric cu vreo zece articole din Codul Comercial şi Codul Penal. Când a ajuns la Constituţie situaţia s-a deteriorat, dar am reuşit să plecăm de acolo fără să luam bătaie de la sălbaticii care vindeau fructe...

M-a invitat la un club cool din apropiere, dar l-am refuzat. (Devenisem fată cuminte şi, oricum, aceste localuri începuseră să-mi dea frisoane. Peste tot vedeam numai puştoaice de 15 ani dornice de afirmare. Mă făceau să mă simt batrână...) Am sărbătorit reîntâlnirea la un restaurant, iar împăcarea s-a consumat la mine acasă. Nu vă pot spune decât atât: parcă am asistat la o erupţie vulcanică de proporţii, cred că nu mai văzuse demult o extraterestră. Ar fi deplasat să intru în detalii, dar prietenele mele, cărora le-am povestit totul cu lux de amănunte, au căzut pe spate de uimire. Buna cuviinţă mă lasă să vă spun doar atât: imaginaţi-vă o noapte perfectă petrecută în compania unui campion la sexatlon... Nuca o am şi acum pe undeva prin bibliotecă...

Revenind la plăţi, vă mai recomand ca la piaţă să aveţi în portofel bancnote româneşti cu valoare mică şi chiar monede - cilindri metalici cu diametru de 1,2 - 2,4 cm şi grosime de 1 - 2 mm (piesele acelea metalice pe care le introduc subalternii noştri în automatul de cafea proastă de la birou). Citiţi cu atenţie valorile înscrise pe bancnote / monede şi nu încercaţi să achitaţi salata verde cu cecuri de călătorie ori cu bancnote de 500 RON, sigur n-are să vă dea restul.

1.5. promovare

După cum vă spuneam, negustorii de la piaţă folosesc preceptele comerţului civilizat în mod involuntar sau, în cazurile fericite, copiază modele comerciale occidentale de succes, văzute pe la televizor. În privinţa promovării, ei folosesc exclusiv mesajele strigate şi sampling-ul.

- strigături - sunt de cele mai multe ori mincinoase, iar argumentele folosite - puerile. "Luaţi, coniţă, că-i ultimele două legături, să plec şi io acasă" e un exemplu pe care-l veţi întâlni frecvent. Mi s-a făcut mie odată milă de un bătrân, vindea nişte chestii lunguieţe şi albicioase, şi l-am trimis acasă de trei ori în jumătate de oră. Cum mă întorceam cu spatele, cum scotea pe tarabă alte două "ultime" legături...

- sampling - vă recomand să-l folosiţi ori de câte ori e posibil, dar atenţie la ce şi cât gustaţi. Faceţi-o numai în cazurile potrivite; ca multe alte legume, cartofii nu se gustă, se iau pe încredere. Reţineţi o altă regulă simplă: acest tip de apreciere a mărfii se foloseşte cu moderaţie; oricât v-ar fi de foame, nu gustaţi mai mult de 0,025% din ce are omul pe tarabă...

1.6. particularităţi

Pentru început aş vrea să lămuresc aspectul vestimentar al shopping-ului la piaţă. Chiar dacă e un eveniment în viaţa voastră, pentru mersul la cumpărături nu trebuie să îmbrăcaţi rochie de seară. O ţinută casual e tocmai potrivită. Vă mai recomand să evitaţi încărcarea mâinilor** cu accesorii / bagaje inutile.

** I s-a întâmplat unei bune prietene - o extraterestră cu care am fost colegă la Paris... Ţin minte că pe vremea aceea o consideram un exemplar perfect al speciei noastre; avea tot ce-i trebuia ca să fie fericită: o minte demnă de Silicon Valley, cu ajutorul căreia făcuse carieră, şi un bust de tipul Silicon Hills, care-i garanta o viaţă amoroasă împlinită... Şi cum ziceam, a plecat ea la cumpăraturi de parcă s-ar fi dus la Mall: cu poşeta, laptopul de manager (tocmai şi-l schimbase cu unul mai deştept, cu diagonală de 19 inch şi cu multe codec-uri instalate, putea să vadă orice film), în mână avea sticla de apă plată şi lesa lui Lady (o femelă cocker superbă, în călduri, în spatele careia se aliniaseră toţi maidanezii din cartier); mai ducea rucsacul cu dosarele firmei şi o îngheţată cumpărată pe drum, că-i era cald... Încărcată cu toate acestea, a cumpărat şi ea, ca gospodina, un sac de sfeclă roşie...

O săptămână a trebuit să aştept ca să-mi explice de ce: îi plăcuse mult preistoricul de la tarabă (un exemplar splendid: tinerel, musculos, cu pielea arsă de soare, bălai şi cu o privire cam tâmpă, dar azurie; după descriere, orice ar fi vândut aş fi cumpărat şi eu angro). Revenim la sfeclă: acum, că o luase, ce să facă cu ea? A târât sacul prin piaţă câţiva metri, apoi l-a abandonat... L-a vrăjit ea pe managerul de la poliţie (şi Lady s-a implicat şi realmente l-a înnebunit pe câinele poliţist care-l însoţea), dar tot a luat amendă pentru, şi aici citez din procesul verbal, "nerespectarea normelor privind aruncarea gunoiului în locuri special amenajate". A şi nimerit într-un moment nepotrivit; poliţistul i-a spus că în mod normal ar fi iertat-o, dar că atunci erau comandanţii cu ochii pe el: îl aşteptau pe şeful statului în vizită de lucru printre tarabe şi toată lumea era extrem de agitată...

Dintre accesoriile care nu trebuie să vă lipsească atunci când mergeţi la piaţă cea mai importantă este sacoşa**. Noţiunea de sacoşă poate fi dezvoltată pe un spaţiu amplu, însă la început de drum e bine să reţineţi doar esenţa: priviţi acest obiect ca pe o poşetă mai specială; una de dimensiuni sensibil mai mari, care este goală la intrarea în piaţă şi plină cu alimente la ieşire.

** Apropo de sacoşe, vreau să vă scutesc încă de pe acum de o agitaţie inutilă: nu e cazul să căutaţi produse de firmă; marile case de modă nu s-au implicat în realizarea acestor accesorii gospodăreşti; dacă vedeti sacoşe D&G ori YSL să stiţi că sunt falsuri ordinare

Câteva precizări mai trebuie făcute pentru a vă înarma cu toate informaţiile necesare cumpărăturilor de calitate:

o la intrarea în piaţă nu există un boy care să vă parcheze maşina; nu lăsaţi cheile automobilului pe mâna necunoscuţilor; orice tip de casco aţi avea şi oricât de iscusit ar fi avocatul care vă apără interesele, tot nu recuperaţi paguba

o la intrarea în piaţă nu există garderobă; nu vă lăsaţi mantoul la prima tarabă ori pe mâna primei persoane care vă zâmbeşte, riscaţi să rămâneţi fără

o când intraţi în piaţă nu e cazul să căutaţi un scaun liber pe care să vă aşezaţi; de asemenea, nu e cazul să căutaţi o tarabă liberă; dacă toate tarabele sunt libere înseamnă că piaţa e închisă; trebuie să reveniţi într-un moment mai prielnic cumpărăturilor

o deşi puteţi auzi muzică, în piaţă nu se dansează şi nu se plătesc dedicaţii

o sistemul "păstrează restul" este înlocuit de "vă mai pun, coniţă, ca să fie de toţi banii?"; atenţie mare la această ofertă a negustorului, o acceptaţi doar dacă surplusul este în cantitate rezonabilă

o de la piaţă puteţi cumpăra doar materia primă pentru mâncăruri, nu şi preparatele în sine; nu pierdeţi timpul căutând taraba cu ciorbe

o în piaţă nu vă întâmpină hostess-e, care să vă plimbe printre tarabe şi să vă recomande produse şi specialităţi; dacă, totuşi, cineva vă recomandă ceva, ar fi bine să verificaţi informaţia din alte două surse**

** Pe asta am învăţat-o pe la începutul relaţiei cu numărul doi... Era el arătos, îngrijit, lipicios, amuzant, dar în dormitor lăsa mult de dorit... Îi explicasem încă de la început ce orizont de aşteptare îmi creează relaţia noastră, avusesem răbdare o săptămână, două, nouă, dar el tot ca un novice se purta: dădea buzna în atac pe nepregătite, se agita ca un apucat şi murea lipsit de glorie, repede şi fără nici o cucerire. Îmi tot spunea că-n pat îl intimidez, dar nu acceptam scuza asta, numai eu ştiu ce făceam ca să-l încurajez... Ca şi la oamenii de rând, comportamentul extraterestrei cu MBA în management e condiţionat strict de suma propriilor frustrări. Ei bine, în acea perioadă suma mea creştea de la o zi la alta şi tindea spre valoarea critică! Eram o nucă prea tare pentru el şi nu mai puteam duce povara, chiar mă bătea gândul despărţirii. De dragul lui am decis totuşi să fac ceva ca să-l pun pe picioare. Aflasem despre existenţa câtorva plante cu efecte afrodisiace miraculoase şi am zis că încercarea moarte n-are.

Odată ajunsă la piaţă m-am consultat şi eu discret cu o precupeaţă bătrână, care părea mai pricepută. N-a respectat ea confidenţialitatea relaţiei cu clientul, dar măcar m-a ajutat; de fapt, nu ea, ci un bătrân căruia îi povestise totul în gura mare. Cu un zâmbet binevoitor, omul mi-a recomandat călduros ceaiul de valeriană combinată cu tei: cât mai concentrat şi administrat cât mai des, în special seara. După o săptămână de post negru în pat am aflat din altă piaţă, de la o altă precupeaţă, că moşul îşi bătuse joc de mine şi mi-am învăţat lecţia.

Aici trebuie să admit că a fost şi vina mea: după facultate o lăsasem mai moale cu cititul şi carenţele la capitolul cultură generală n-au întârziat să apară; m-am abonat rapid la toate revistele glossy de pe piaţă şi în scurt timp am recuperat...

Cât despre numărul doi, cu el am scos-o la capăt altfel. Am descoperit soluţia cu totul întâmplător: după ce şi-a revenit din moleşeală i-am servit într-un mod mai special nişte senvişuri şi a intrat pe drumul cel bun... Păcat că nu ne cunoaştem mai bine, ca să vorbim pe şleau despre satisfacţiile nebune aduse în dormitor un banal senviş...

Pentru a putea pleca în sfârşit la cumpărături trebuie să vă mai ofer câteva informaţii legate de modul de prezentare a mărfii. Extraterestrele sunt familiarizate cu produse ambalate ori îmbuteliate, împerecheate, combinate, înseriate, imprimate, etichetate etc. Gospodinele ştiu însă că la piaţă e altfel. Produsele se vând la bucată ori fracţiuni de bucată (jumătăţi, felii), legătură, snop, la sac sau vrac; tipologia este cu siguranţă mai vastă, însă totul depinde de specificul mărfii şi de obiceiul locului; fiţi flexibile, nu învăţaţi lecţia de acasă pentru că de cele mai multe ori nu se potriveşte cu cea din târg. Recomand o abordare open-mind, cu ajutorul căreia puteţi face faţă oricărei situaţii. Indiferent de piaţa în care intraţi, e de ajuns să fiţi atente la ce vorbesc şi fac ceilalţi şi veţi descoperi regulile locului.

Să clarificăm totuşi câteva reguli de bază:

- prezentarea alimentelor la piaţă diferă fundamental de prezentarea din cartea de bucate; de exemplu, nu puteţi cumpăra două albuşuri de ou, zeamă de carne, un vârf de cuţit de bicarbonat, coajă de lămâie ori 1 ½ linguri de untdelemn**; trageţi cu urechea la ce zic ceilalţi sau, dacă nu e nimeni prin zonă, consultaţi-vă cu cel puţin trei vânzători

** Untdelemn = ulei; ştiu asta din sursă sigură şi informaţia m-a costat o ceartă la cuţite cu o vânzătoare obtuză; eu îi ceream untdelemn, toanta îmi tot dădea ulei...

- nu solicitaţi la tarabă un buchet de pătrunjel; în limbajul curent al legumiculturii comerciale, verdeaţa strînsă laolaltă şi prinsă cu sfoară / aţă / sârmă poartă denumirea de legătură

- Excepţie: mulţimea de firişoare vegetale de culoare galben pai, strâns legate cu sfoară ori sârmă; seamănă cu un buchet sau cu o legătură, dar poartă denumirea de mătură; e un produs natural, dar nu e recomandat consumului; de asemenea, mătura nu se ţine în glastra cu apă

- nu există mărar mare sau mărar mic; există legături alcătuite din mai multe sau mai puţine plante; vă recomand să-l cumpăraţi pe cel mai verde

.....................................................................................................................................

Bine că m-a întrerupt din scris patronul unei firme din Ungaria. Nu ne-am văzut niciodată, dar corespondăm pe net de vreo cinci ani, de când am participat împreună la o licitaţie. Tocmai a coborât din avion şi m-a sunat nerăbdător să ne întâlnim. Cred că ştiu cine i-a zis să mă caute: un asociat de-al lui, un blond mustăcios şi masiv care mirosea tot timpul a bere. Am trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste înainte să mă apuc de gătit... I-am zis omului că acum nu se mai poate (nu ştia că sunt măritată), am închis telefonul, am recitit ultimele rânduri şi m-am gândit: pe vremea când eram eu extraterestră ce-aş fi făcut cu mărarul? Cred că am pornit-o cam repede spre piaţă şi am sărit un pas foarte important în acest training: meniurile simple.

Pagini

1. la cumpărături