V-am
condus paşii şovăielnici spre bucătărie, v-am arătat ce aveţi de făcut înainte
de a pătrunde în această încăpere, v-am vândut câteva ponturi despre cum să vă
purtaţi acolo, v-am călăuzit paşii în operaţiunile post-gătire şi v-am condus
afară din încăpere. Sper că sunteţi
nevătamate, ceea ce le doresc şi beneficiarilor muncii voastre (vedeţi voi după ce mănâncă).
nevătamate, ceea ce le doresc şi beneficiarilor muncii voastre (vedeţi voi după ce mănâncă).
Închei
acest ghid cu mulţumirea că v-am oferit mâna de ajutor de care eu n-am avut
parte şi vă urez spor la treabă. Ştiu că mai sunt multe de spus, dar eu am
putut strânge în acest volum doar erorile proprii. Pe ale voastre le veţi
descoperi încetul cu încetul pe măsură ce le veţi comite şi, când veţi avea
destule de spus pe această temă, îmi puteţi continua lucrarea. Acum, că v-am
împărtăşit toată experienţa mea, nu-mi rămâne decât să vă urez să finalizaţi cu
succes proiectul “bucătăria” şi să ajungeţi cât mai repede ceea ce vă doriţi:
gospodine mari.
Nu mă
despart de voi, dragi extraterestre, până nu vă dau un ultim sfat: nu lăsaţi
cartea de bucate ori această lucrare pe mâna extratereştrilor voştri. S-ar
putea să le vină cheful să intre în bucătărie şi cine ştie ce năzbâtii ajung să
facă! Doar ştiţi cât sunt de nepricepuţi bărbaţii...
Mă gândesc la tine,
dragă extraterestră, şi parcă mă văd pe mine la început de drum: seara târziu, amândoi
flămânzi, al meu - îmbufnat în faţa televizorului, eu - mânată din spate de
instinctul de gospodină, stând la răscruce de drumuri în holul apartamentului şi
întrebându-mă înfrigurată în ce direcţie o fi bucătăria... A fost greu, am
făcut greşeli cu nemiluita, dar am şi avut înţelepciunea să învăţ din fiecare
câte ceva, timp în care extratereştrii au tot aterizat în patul meu şi şi-au
luat zborul, fiecare cu defectele şi calităţile lui...
Numărul unu, înţelegător
până la limita patologicului; numai eu ştiu câte a înghiţit de la mine. Bărbat rezistent
şi statornic, după o lună de meniuri alcătuite din pâine cu pâine mă iubea la fel
ca-n prima zi... Sper că şi-a găsit fericirea alături de blonda aia grasă cu
care a fugit. O merită...
Numărul doi, cu
simţul său de afaceri ieşit din comun; acum mi l-aş dori măcar ca partener în firmă.
Pe de altă parte, în nopţile mele de singurătate încă mai visez că le servesc
pâine goală lui şi prietenului său drăgălaş, cel cu care a venit acasă...
Numărul trei, amant
de nota 10 cu felicitări; doar amintirea lui mă mai ajută să suport asalturile
romantice ale soţului... Vreau să cred că nu plătesc degeaba un detectiv particular
(cheltuieli nedeductibile, că nu-mi dă factură) şi că drumurile noastre se vor
încrucişa din nou; sper din tot sufletul ca asta să se întâmple undeva pe lângă
un pat...
Numărul patru, prospătură
de o naivitate delicioasă... Am recitit ce-am scris despre el şi-mi dau seama
că l-am prezentat un pic exagerat: nu era un exemplar masculin chiar atât de remarcabil,
dar tinereţea lui îmi părea pe atunci extrem de sexy. Oricum, mi-a înfipt cuiul
în inimă cu ceaiul lui gol. Mă întreb necontenit şi zău că aş vrea să o încerc
şi pe asta: ar face faţă cu două deodată?
Numărul cinci, cu
Macarena lui... Mă întristează sincer gândul că o viaţă sexuală a avut, dar a irosit-o
şi pe aceea în rateuri din poziţia misionarului. Nu-mi amintesc de el cu
plăcere: este singurul bărbat din viaţa mea (în afara de numărul unu când era supărat
sau, mai rău, bolnav, de numărul şapte, de numărul opt în perioada când îşi
dădea masteratul şi de soţul meu) care m-a jignit profund şi în mod repetat adormind
lângă mine fără măcar să mă atingă.
Numărul şase, best lover money can buy, geniul oral cu poveşti
culinare pline de har, omul care mi-a revoluţionat percepţia asupra gospodăriei
şi a condiţiei femeii la începutul mileniului trei. Statutul social îl
recomanda pentru unică folosinţă şi numai în momente de singurătate maximă, dar
structura ofertei sexuale l-a ridicat la rangul de bărbat de consum pe perioadă
îndelungată. Eu l-am refolosit cu plăcere de
nenumărate ori şi, până voi găsi o ofertă mai bună, cu siguranţă c-o s-o mai
fac. E conştient de valoarea lui şi, de fiecare dată când pleacă de la mine, mă
roagă să-l recomand prietenelor, dar i-am trecut numărul de telefon la secret.
Am învăţat că în viaţă sunt unele lucruri pe care trebuie să le ţii doar pentru
tine...
Numărul şapte
şi bucatele lui savuroase... Simfonia de arome degajată de oalele şi cratiţele
sale rămâne pentru mine un moment de referinţă în trainingul gospodăresc; poliţiştii
mi-au spus că ceea ce gătea nu era ieşit din comun decât prin ingredientul
secret, cocaina, dar eu nu-i cred...
Numărul opt, partener
comod, supus, în anumite condiţii amant neobosit, cu relaţii bune, din păcate însurat.
Am citit în presă că are şanse mari să devină ministru, este un bărbat cu care
mă voi reîntâlni întotdeauna cu plăcere...
Numărul nouă, bărbat
încă bine, înfocat până să te prindă, prea rece după aceea, un adevărat armăsar,
remediul desăvârşit pentru situaţiile de criză. Nu îl am la inimă, dar o dată,
de două ori merge. A trecut prin patul multor colege singure şi toate i-au lăudat
eficienţa...
Numărul zece, super-manager,
cu IQ de geniu, CV de invidiat, îngrijit, atrăgător, puternic, atât de iubitor,
pregătit să se aşeze la cuib, la fel ca mine, dar beţiv şi violent... Mai are câteva
luni şi-i expiră interdicţia de a se apropia de “partea vătămată”. Nu mai avem
nicio şansă de a sta împreună în acelaşi cuib, dar uşa dormitorului meu îi va rămâne
mereu larg deschisă. Cu condiţia să fie treaz...
Despre mine ce
să vă mai spun? Am încheiat cu brio aventura în bucătărie şi aş zice că sunt în
sfârşit mare. Am rămas o pisicuţă, dar în cei câţiva ani de gospodărie m-am
domesticit sută la sută. Am o firmă de succes, aştept un copil şi bărbatul meu numai
extraterestru nu e. (O fi fost el prin tinereţe, dar pe vremea aceea cred că nu
mă dăduseră ai mei nici la grădiniţă. Încă mă mai sperii dimineaţa, când mă
trezesc cu figura lui buhăită de somn la doar un sfert de metru distanţă de
mine...)
La noi în casă
problematica gătitului e pe mâini bune. Bucătăreasa are un background internaţional
de invidiat: mamă moldoveancă, tată libanez, femeia a lucrat într-un restaurant
de prin Banat, apoi în Italia, a ajuns şi în Dubai, s-a întors în ţară şi a
avut cofetăria ei, dar a furat-o contabilul şi a dat faliment. În aceste împrejurări
a şi cunoscut-o soţul meu: a asistat-o la lichidarea firmei. De altfel, imediat
după ce ne-am mutat împreună şi am rămas însărcinată, a insistat să o angajăm; a
zis să mă menajez, că gospodăria mi-a adus doar necazuri, că pentru binele meu
nu va mânca niciodată mâncare gătită de mine, aşa că n-are rost să mai calc
prin bucătărie... Nici nu vă imaginaţi ce bunătăţi ies din mâinile ei; în
fiecare săptămână ne plimbă cu meniul pe cel puţin două continente. Păcat că vine
doar o dată la două zile şi stă cel mult trei ore. În restul timpului găteşte pe
la câţiva prieteni avocaţi, însuraţi şi ei cu gospodine mari...
Soţul meu e un
Capricorn cu ascendent în Fecioară, cât se poate de rău din punct de vedere al
compatibilităţii de cuplu, dar cine mai crede în prostiile astea? E un bărbat în
adevăratul sens al cuvântului şi are toate calităţile pe care le caută o femeie
la partenerul ei de viaţă: are firma lui de avocatură, cu o cifră de afaceri care
bate lejer bugetul unui judeţ mai modest... Şi numărul şapte câştiga mai bine
ca mine, dar soţul meu îl depăşeşte de departe... Are relaţii peste tot -
operează numai pe firul scurt, de la secretar de stat în sus -, e grijuliu şi, chiar
dacă mă trădează tot mai des, măcar o face cu gust: fetele lui folosesc doar rujuri
de firmă, se vede pe cămăşi... E el un pic mai uzat şi hiperponderal (atributul
"supraponderal" nu prea-l mai încape), dar îl respect din tot
sufletul.
În pat cred că ar vrea să-l egaleze pe numărul trei (îl mai
ajut şi eu cu muzica nigger, deşi e topit după café concert); nu reuşeşte să
fie decât o copie palidă a numărului şase, şi asta foarte rar... În sfârşit,
gestul contează şi eu ştiu să apreciez aşa ceva. Şi mai e şi latura aceea excepţională
a sufletului său: nu are absolut nimic împotrivă să-mi folosesc jucărioara cu
acumulatori. Dacă vă imaginaţi, câteodată chiar mă ajută, şi o face cu multă
plăcere. Asta, da, viziune progresistă asupra vieţii de cuplu... (Doar la
primul contact cu aparatul s-a speriat; naivul, a spus că e imens şi se temea că-mi
va face rău... I-am explicat eu că nu aparatul e mare şi mă bucur că a fost
suficient de inteligent să nu devină complexat din atâta lucru...) Acum, toate
acestea nu prea mai contează, dar după ce trec
pragul maternităţii am de gând să-mi rezolv problema cu resurse din exterior: îmi
iau şi eu un extraterestru de suflet, cum au făcut mai toate prietenele mele
măritate bine... Vorba lor: om fi noi femei cu picioarele pe pământ, dar din
când în când le-am orienta cu plăcere şi în alte direcţii...
În primele luni
de sarcină am vomat la fel de mult ca-n zilele mele bune, când găteam ciorbe,
dar acum mi-a trecut. Odorul pe care îl port în pântece se mişcă tot mai des, e
foarte vioi, mă loveşte cu picioruşele acelea micuţe ale lui şi abia aştept să vină
pe lume; am văzut la ecograf că-i fată, trebuie să găsesc numele sfintei care îi ocroteşte pe bucătari şi
să o botez după aceasta...
Câteodata, când
sunt singură acasă, dezactivez camera de supraveghere video din bucătărie... A
montat-o soţul meu şi în fiecare seară verifică înregistrările chiar înainte de
cină; nu înţeleg ce ne-ar putea fura hoţii de acolo... Pătrund în încăpere şi mângâi
cu nostalgie cuţitul care m-a ajutat să tai prima felie de pâine, tocătorul pe
care găteam senvişuri cu parizer, strâng la piept polonicul salvat din prima
mea ciorbiţă, privirea îmi alunecă apoi de la dulapurile pline cu vase şi electrocasnice
spre frigider, depozitarul atâtor bunătăţi gătite pentru extratereştrii mei
iubiţi... Întotdeauna mă podideşte plânsul... Greu mi-a fost să le folosesc, dar
şi mai grea a fost despărţirea de toate acestea... Oricum, nu mai am timp de aşa
ceva. Sunt în luna a şasea,
trebuie să am grijă de mine şi de micuţă, să fie sănătoasă şi, când s-o face
mare, să o înveţe mama cum să fie o gospodină de nota 10.
*****
PS
Dacă vrei să afli cine ţi-a dat
toate aceste sfaturi utile, consideră că mă cunoşti deja. În mod sigur ne-am
întâlnit măcar odată în viaţă prin vreo staţiune de lux, pe la vreun restaurant
de cinci stele ori pe la o sindrofie top management. Sunt convinsă că ne-am
zâmbit complice, ca de la extraterestră la extraterestră, ne-am evaluat
reciproc perechea ori măcar ţinuta, ne-am plasat în poziţia învingătoarelor - "eu
sunt OK, tu eşti OK" - şi ne-am văzut mai departe de viaţă.
Ştiu că în scurt timp ne vom revedea.
Ne întâlnim la piaţă, pe lângă taraba cu verdeaţă. Îmi voi da seama că eşti tu...
*****
Personajele şi evenimentele
prezentate în această lucrare sunt fictive. Orice asemănare
cu persoane reale, în viaţă sau decedate, ori cu evenimente reale este pur
întâmplătoare. De asemenea, firmele şi pieţele agroalimentare menţionate în
lucrare sunt rodul exclusiv al imaginaţiei autorului, acestea nu au
corespondente în realitate.
Activităţile
casnice prezentate în lucrare sunt periculoase şi nu vor fi iniţiate de
cititoare la ele acasă ori la domiciliul altor persoane fără o pregătire teoretică
prealabilă, avizele cerute de lege şi asistenţă de specialitate. Autorul nu îşi
asumă nicio responsabilitate pentru eventualele incidente survenite în bucătărie
în urma unor experimente culinare inspirate de acest volum.
Animalele
vii folosite la realizarea lucrării (peştii exotici, canarii, căţeaua cu 6 pui
abia înţărcaţi, găina ş.a.) au fost tratate cu blândeţe şi nu au avut absolut
nimic de suferit. Autorul le-a respectat drepturile prevăzute de lege cu bună credinţă
şi întocmai.
Urmarea poveștii vieții mele - pe http://mafteiu2.blogspot.ro/
