spune-mi ce găteşti ca să-ţi spun ce nu mănânci
6.1. generalităţi
Se spune
că foamea e cel mai bun bucătar, dar în asemenea situaţii vă sfătuiesc să folosiţi
o carte de bucate. Dacă aveţi nevoie de un argument beton, vă spun doar atât:
de aici vă inspiraţi când
stabiliţi complementaritatea factorilor de producţie! Şi ştim că nu e de glumit cu asta. În plus, în aceste tomuri găsiţi toată înţelepciunea culinară acumulată de gospodine generaţie după generaţie, de la facerea lumii şi până în zilele noastre. Deşi e o carte, nu se ţine în bibliotecă. Bucătăria este locul în care o folosiţi, acolo trebuie să o şi păstraţi, undeva la loc de cinste.
stabiliţi complementaritatea factorilor de producţie! Şi ştim că nu e de glumit cu asta. În plus, în aceste tomuri găsiţi toată înţelepciunea culinară acumulată de gospodine generaţie după generaţie, de la facerea lumii şi până în zilele noastre. Deşi e o carte, nu se ţine în bibliotecă. Bucătăria este locul în care o folosiţi, acolo trebuie să o şi păstraţi, undeva la loc de cinste.
Eu am
deja două dulapuri burduşite cu asemenea lucrări. De câte ori apare o ediţie
nouă** îmi fac upgrade la cunoştinţe. Mă ţin la curent cu cele mai recente
descoperiri şi vă sfătuiesc să procedaţi la fel. Urmăriţi apariţiile editoriale
în domeniu şi cumpăraţi tot ce prindeţi pentru că cercetătorii nu au odihnă:
caută în permanenţă să extindă frontierele universului culinar stăpânit de
gospodine.
** Numărul cinci nu era în stare să aprecieze
nimic din ceea ce făceam pentru el. Mergeam zilnic la hair-stylist, săptămânal pe
la cosmeticiană, investeam în permanenţă în colecţia de parfumuri, bijuterii şi
accesorii... Totul, pentru el, pentru ca prezenţa mea să-i încânte ochiul...
Îmi făcusem şi un calcul: ca medie ponderată, sporul zilnic de frumuseţe zi era
în jur de 0,82%! În zadar: nu remarca niciodată schimbarea. Iar de obiectivul
meu, să-i sporesc eficienţa în pat (cât se poate, nu sunt o femeie absurdă), se
alegea praful. Dar să te ţii scandal când aduceam acasă vreo nouă carte de
bucate! Se prindea imediat. Nici nu trebuia s-o vadă ca să ştie că am
cumpărat-o. Cred că mă trăda privirea... Degeaba îi spuneam că am primit-o
cadou de la colege, nu mă credea şi imediat începea cu reproşurile stupide: avea
impresia că din cauza prea multor cărţi de bucate nu pot găti ceva comestibil, zicea
că mă rătăcesc printre detalii. Avea el acest principiu învechit, “o gospodină,
o carte de bucate”, şi încerca să mi-l inoculeze... Ce să-ţi zic, uite cine-mi
făcea mie educaţia: unul care aflase de la mine existenţa punctului “G”. Şi
când l-am pus să-mi arate pe unde crede că ar fi acesta localizat, mi-a indicat
genunchiul... La mintea lui, de acolo în sus începea “no man’s hand”...
Vă
recomand să citiţi cu atenţie aceste tomuri pentru că eu am învăţat multe
reţete noi de acolo. Am avut, e drept, şi numeroase dezamăgiri: în reţetele
tradiţionale nu apar modificări semnificative. Am gătit odată ciorbă de găină
după o carte de bucate de-o vârstă cu mine şi a fost la fel de rea la gust ca o
ciorbă făcută după o reţetă abia publicată. Acesta e şi principalul neajuns al cărţilor
de bucate: autorii n-au garantat şi nu vor garanta niciodată nimic în privinţa
calităţii. Am explorat nenumărate căi de atac pentru a le cere în instanţă
daune morale, dar toţi avocaţii mi-au spus că nu pot câştiga un asemenea proces.
Responsabilitatea gustului e doar a extraterestrei, iar riscul** mare, mai ales
în perioada de iniţiere, este de obicei al extraterestrului.
** E adevărat că la risc sunt expuse şi extraterestrele,
în special cele curioase, care nu se pot abţine să guste. Nu vă ascund că, după
ce mi-am făcut curaj şi am reînceput să gătesc ciorbă, extratereştrii cu care trăiam
aveau în permanenţă impresia că sunt însărcinată: cînd eram în bucătărie una-două
vomitam. Ţin minte că numărul şapte înjura urât de tot, îmi făcea câte o
limonadă fără zahăr şi-mi dădea un test de sarcină, apoi îşi vedea de treabă. Numărul
opt însă era mai sensibil, mai atent cu mine; venea în bucătărie şi mă dezmierda,
îmi zicea să las treaba deoparte şi să mă odihnesc. De obicei, după această
fază urma şi un pic de tandreţe...
Nu-mi pot
abţine un oftat când zic "un pic". Oricât de rar ne-am fi văzut, numărul
opt nu reuşea să mă ridice la cer. Vedeam că ar vrea asta, dar o citeam numai
în ochii lui; ştiţi că adepţii unei vieţi sănătoase au căutat să ne dilueze
viciile şi au inventat băutura fără alcool, cafeaua fără cofeină, ţigările fără
nicotină, dulciurile fără zahăr. Nu mai vorbesc de preparatele dietetice, gen
slănina light. Nu m-aş mira ca mâine-poimâine să apară şi friptura meat-free. Ei
bine, în acea perioadă numărul opt mă tortura cu ceea ce am putea numi sexul de
post: era ca un fel de sex normal, dar fără orgasm...
Nu ştiu ce era
cu el, dar părea mai vlăguit ca numărul cinci, care din acest punct de vedere
era la pământ. Mă tot gândeam că-i bolnav, dar el dădea vina numai pe stresul masteratului.
Abia dacă mă înfierbânta puţin că i se şi epuiza stocul de energie. Făceam
minuni ca să obţin o reluare şi de cele mai multe ori nu merita efortul: nici
aceasta nu era de calitate. Şi el era genul care face amor pe muzică, dar
folosea un CD cu orgă de Bach, ajunsesem să mă simt în pat ca-n biserică...
Oricât de
nereuşite erau episoadele noastre sexuale, ne stătea bine împreună şi îmi
declarase că sunt iubirea vieţii lui. Într-o zi a şi venit cu o verighetă pe
deget şi mi-a zis că a cumpărat-o special pentru mine. În acel moment ţin minte
că am vomitat din nou; nu găteam ciorbă, asta a fost de la emoţie... Zicea că o
poartă ca să ştie toată lumea că sufletul lui îmi aparţine.
Ei bine, dacă
la sex se situa cu mult sub aşteptările mele, la capitolul protecţie era ceva
de speriat. Cred că-şi punea căciuliţa de cauciuc încă de la intrarea în
cartier. E drept, aveam şi eu partea mea de vină. Când mi-a făcut figura cu verigheta
relaţia noastră a mai înregistrat o premieră: a rămas peste noapte la mine, iar
dimineaţă m-a văzut nemachiată. Dacă nu l-aş fi considerat
un puşti alintat, m-aş fi simţit teribil de ofensată de reacţia lui. Ştiam însă
cât arată ceasul meu biologic, de ceva vreme mă
frământa un gând şi la cafea am testat terenul: i-am vorbit pe un ton oarecum
glumeţ despre un copil al nostru... S-a speriat şi mai tare, n-a mai avut
replică, dar şi-a tras pantalonii pe el şi o săptămână nu m-a vizitat. De
atunci nu l-am mai văzut fără prezervativ.
6.2. particularităţi
Înainte
de această intrare în bucătărie este recomandat să renuntaţi la toate
accesoriile care vă pot îngreuna munca: unghii false, peruci, bijuterii,
pălării, poşete, ochelari de soare, blănuri, laptopuri, telefoane mobile (chiar
şi cele cu hands free) etc**; accesoriile interne din silicon trebuie protejate
prin respectarea întocmai a instrucţiunilor date de furnizor.
** Înainte să gătească, numărul şapte îşi scotea întotdeauna
pistolul şi-l punea undeva pe cuier; nu-mi spunea ce afaceri are, dar mă lăsase
să înţeleg că e un fel de manager în domeniul farmaceutic; dealtfel, avea tot
timpul buzunarele pline cu reţete de medicamente; până şi mirosul lui natural
se apropia de izul de chimicale dintr-un laborator. Câştiga fabulos, avea sub
pat sacoşe pline cu bani, dar era de înţeles: făcea ore suplimentare mai ales noaptea;
îl vizitau grupuri de colegi, şuşoteau puţin, schimbau nişte pacheţele şi în
câteva minute îi expedia autoritar. Cu ei era întotdeauna "the big boss",
dar pe mine mă răsfăţa ca pe o regină...
Nu că ar avea
vreo importanţă, dar vă spun că în pat merita o notă între insuficient şi foarte
bine; ca medie i-aş da un 7 cu indulgenţă. De cele mai multe ori rata ca
numărul cinci, se zbătea câteva zeci de secunde şi gata; mă ruga să simulez şi
eu ceva, acolo, dar nu-mi ieşea; nu că nu m-aş pricepe, doar sunt femeie, dar
până şi pentru simulare ai nevoie de o pregătire minimală; prestaţia lui îmbina
dezolant inutilul cu neplăcutul, îi dădeam nota 4 şi plecam acasă cu dureri de
cap; nu mă linişteam decât în culcuşul meu, după ce încărcam acumulatorii şi-mi
puneam jucărioara la treabă. Rareori, când îl prindeam cu chef, lua o pastiluţă
bleu şi devenea un amant de cursă lungă: mă ţintuia la pat ore în şir şi mă
făcea mat; astea erau demonstraţiile lui de nota 10, care-i ridicau media şi-l
scăpau de corijenţă.
În bucătărie,
ce să vă spun, mi se supunea ca un sclav: gătea doar ce-i comandam şi îmi
promisese că mă învaţă şi pe mine; îmi simţise punctul slab şi de câte ori ne certam
mă vrăjea cu bunătăţile pe care urma să le gătesc cu mâna mea după reţetele de
la el.
Îi povestisem
despre numărul şase, care în această privinţă mă dezamăgise crunt, dar
expediase subiectul elegant în felul său: dă-l dracu' de fraier. Apoi îmi
vorbise pe limba mea: reţete care îmi erau familiare din meniurile de 4 sau 5
stele; asta, ca să fie clar că se pricepe. Avea şi o bucătărie super-utilată,
însă talentul făcea toţi banii. Gătea nişte tocăniţe de-ţi lingeai degetele şi
de la o zi la alta parcă îţi doreai să mănânci tot mai mult. Nu ştiu ce punea
în ele...
Un ultim
sfat înainte de această intrare în bucătărie: nu e cazul să va îmbrăcaţi de
gală. O fi un eveniment, dar marcaţi-l altfel; riscaţi să va pătaţi hainele şi,
dacă o fi să vă scoată foamea din casă, vă faceţi de râs pe la restaurant.
6.3. noţiuni
teoretice pentru alcătuirea unui meniu
Pentru început
trebuie să punctăm teoria fundamentală a meniurilor. Împărţirea formală a
roadelor pământului în legume şi fructe determină în general momentul în care acestea
sunt consumate la masă: legumele sunt destinate preparatelor calde (ciorbă,
supă, tocană etc) sau reci (salate), iar fructele se consumă la desert: crude, în
prăjituri sau compot. Ca de fiecare dată vom scoate în evidenţă câteva excepţii
pentru a evita încurcăturile:
- chiar
dacă se foloseşte în ciorbă / supă, găina nu este legumă
- nu
folosiţi fructele de mare la compot;
-
desertul** este îndeobşte ultimul fel de mâncare servit la masă; totuşi, dacă
aveţi în meniu doar ciorbă şi tocană, nu consideraţi tocana ca fiind desert
** De ziua mea, numărul şapte îmi promisese un desert
delicios; nu vă gândiţi la ce speram şi eu, el nu era artist la sex, ca numărul
şase; era însă genial în bucătărie şi mi-a spus că îmi pregăteşte "lapte
de pasăre"... Eram teribil de curioasă cum se prepară, mai ales că nu-mi puteam imagina pe unde se mulge
găina. Ne-am şi certat un pic pe tema asta, el a zis că foloseşte lapte la
cutie, dar eu voiam să văd cu ochii mei cum procedează şi îi cumpărasem una de
rasă din piaţă; o alesesem pe cea mai grasă după ce mă asigurase ţăranul că
tocmai făcuse pui...
Lucrurile n-au
mers exact aşa cum îmi doream eu, dar până la urmă a fost foarte bine. Nu ştiu
cum a procedat, degeaba am spionat pe gaura cheii şi am tras cu urechea: a zis
că-i desert surpriză şi s-a închis cu găina în bucătărie; după două ore îmi servea
pe tavă minunăţia: găluşte albe şi pufoase, care se topeau în gură, cufundate
în laptele delicios al păsării. Încă era cald... Apropo, ştiaţi că laptele de găină
miroase un pic a vanilie?
Secretul mulsului
nu l-am aflat nici după aceea, era ziua mea şi tocmai luase o pastiluţă. Se
întâmpla destul de rar, pe atunci nici numărul opt nu mă mulţumea cum se cuvine,
zău că nu merita să pierdem vremea cu aiureli. Mi-am refăcut lista de
priorităţi şi am trecut la ce ne durea mai tare. Iar spre dimineaţă, când şi-a
încheiat recitalul delirant după nenumărate bis-uri, găina dormea. Şi, oricum, numai
de muls nu ne mai ardea...
Pentru
lămurirea ordinii în care vă planificaţi consumarea preparatelor e bine de ştiut
că felul I din meniurile consultate prin restaurante este felul 1, şi nu felul
"i" de tipar; de asemenea, felul II este 2 şi aşa mai departe; când
citim folosim cifrele, şi nu literele, pentru a nu face confuzie la pronunţie
între felurile II şi III.
Recomandări de meniuri în funcţie de stadiul de training
în care vă aflaţi:
în
primele zile
Felul I -
pâine ruptă în bucăţi
Felul II -
apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
Felul III -
dacă e cazul, completaţi cu alte bucăţi de pâine
Desert - dulciuri preambalate, prăjituri**
/ torturi cumpărate de la cofetării, fructe (autohtone sau exotice, dar numai
din cele pe care le cunoaşteţi!)
** Deşi mă minţea în ultimul hal şi mă trăda, culmea, cu
fosta lui nevastă, extraterestrul şase a avut un aport incontestabil în pregătirea
mea teoretică de gospodină; e singurul care mi-a vorbit despre urzici umplute,
ca să dau numai un exemplu; şi, dacă tot vorbim despre deserturi, aş vrea să amintesc
una dintre poveştile lui exotice; într-o seară mi-a spus cum se face doşchita de
cocobârle; părea un preparat oriental, dar povestea lui colorată şi plină de
metafore colorate evoca mai degrabă aromele savanei africane sau ale junglei
amazoniene; am umblat prin toată lumea şi am comandat-o, degeaba; am fost până şi
la Paris, într-un restaurant specializat pe prăjituri cu fructe, dar nici măcar
chef-ul de acolo nu mi-a putut servi aşa ceva. Şi avea un perete întreg acoperit
cu trofee şi diplome de bucătar... Dacă mâncaţi prin Ardeal - pe unde mi-a zis
un alt lingvist că ar putea creşte fructul numit cocobârlă - şi găsiţi aşa ceva
în meniu să-mi trimiteţi neapărat adresa restaurantului. Ard de nerăbdare să gust
din bunătatea asta!
în
prima lună
Felul I -
pâine feliată (la discreţie, ca să nu mai lungim meniul cu felul trei)
Felul II - apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi
alcoolice - după gust
Desert - dulciuri preambalate, prăjituri /
torturi cumpărate de la cofetării, fructe (autohtone sau exotice, dar numai din
cele pe care le cunoaşteţi!)
după
1-2 luni
Felul I -
pâine feliată / senvişuri simple
Desert - dulciuri preambalate, prăjituri /
torturi cumpărate de la cofetării, fructe (puteţi începe să introduceţi în meniu
şi produse necunoscute, dar numai după ce întrebaţi la supermarket, vă convingeţi
că sunt cu adevărat fructe şi aflaţi cum se mănâncă)
-
apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
* recomandare: chiar dacă nu cumpăraţi nimic, în această
perioadă puteţi începe să faceţi primele drumuri la piaţă ca să vă obişnuiţi cu
atmosfera; lăsaţi-vă laptopul acasă şi plimbaţi două-trei sacoşe goale în mână,
ca să nu se vadă că sunteţi extraterestre
după
3-4 luni
Felul I -
pâine feliată / senvişuri simple / senvişuri complexe, ceai; extraterestrele
care dovedesc talent în bucătărie pot trece încetul cu încetul la ouă fierte
Desert - dulciuri preambalate, prăjituri /
torturi cumpărate de la cofetării, fructe fără nici o restricţie
-
apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
- extraterestrele talentate
pot începe să gătească ceai şi chiar supe / ciorbe la plic
* recomandare: drumurile până la piaţă trebuie să aibă o
finalitate concretă; pentru început cumpăraţi verdeaţă, familiarizaţi-vă cu
aspectul şi mirosul, apoi aruncaţi-o
după
4-5 luni
Felul I -
senvişuri complexe, ceai, supă / ciorbă la plic, ouă fierte; extraterestrele
care dovedesc talent la fiertul ouălor pot trece încetul cu încetul la paste cu
brânză, eventual la omlete
Felul II - dulciuri preambalate, prăjituri /
torturi cumpărate de la cofetării, fructe
-
lichide - fără restricţii
* recomandare: de la piaţă ar trebui să vă întoarceţi cu
sacoşa măcar pe jumătate plină; achiziţionaţi în cantitaţi mici cât mai multe
tipuri de legume; familiarizaţi-vă cu aspectul şi mirosul, apoi aruncaţi-le
după
5-6 luni
În aceasta fază e de presupus că va puteţi încerca
norocul cu prima ciorbiţă (tot un fel de ciorbă, dar în cantitate mai mică).
Cel mai bine e să o gătiţi sub îndrumarea unei gospodine mari. Pentru orice
eventualitate, gătiţi în prealabil câteva senvişuri ca meniu alternativ**. Din primele
ciorbe ar fi bine să nu gustaţi. Aruncaţi-le imediat după ce le-aţi gătit şi mulţumiţi-vă
că aţi deprins măcar procedura de lucru.
** Eram acasă la extraterestrul şapte şi mă căzneam să-i
fac o ciorbă (îmi jurasem să nu-i mai fac tocană după ce otrăvisem câţiva căţei
nevinovaţi); deşi era un maestru în arta culinară, s-a arătat mai degrabă
dezinteresat de efortul meu; îmbufnat şi oarecum mirat că-i respinsesem nervoasă
asaltul amoros (nu-şi luase pastiluţa, n-avea niciun rost să mă întărâte degeaba),
m-a întrebat doar ce fac în bucătărie...
N-am vrut să-l
las în faţa televizorului: aveam de gând să-i aflu secretele şi de undeva
trebuia să încep; l-am rugat să cureţe nişte ceapă, a zis că e zgâriat la deget
şi-l ustură; l-am rugat să cureţe cartofii, i-a sunat telefonul; l-am rugat să bată
oul pentru ciorbă, a zis că încep ştirile şi nu vrea să le piardă; i-am cerut
să deschidă borcanul cu maioneză, a primit vizita scurtă a unor colegi...
Îi stricasem
seara, dar şi el mi-o strica mie: mă lăsa să gătesc singură; după ce am
terminat a făcut totuşi ceva bun: a propus să mâncăm din ciorba lui, că a mea era
prea fierbinte (aici m-am cam lăsat manipulată: el nu ştia, dar eu băgasem ciorba
clocotită în congelator ca să se răcească mai repede). I-am acceptat sugestia, ce
să fac? Dacă nu era zi de sex şi nici n-avusese răbdare să mă înveţe să gătesc,
măcar cu asta mă alegeam: mă înfruptam cu bucate alese.
6.4. noţiuni practice
La acest
capitol eu nu prea am ce să vă învăţ. Calea spre
succes e clară: respectaţi întocmai ce v-am spus până acum plus instrucţiunile
din cartea de bucate, eventual consultaţi-vă cu o gospodină de încredere**.
** Întâlnirea cu cea mai mare gospodină din viaţa mea a
avut loc într-o dimineaţă, acasă la numărul şapte; sexul fusese de nota patru,
dar bolisem toată noaptea pentru că mâncasem din nou fără măsură. Ca de obicei,
nu mă putusem abţine.
El plecase de
vreo cinci minute până la farmacie ca să-mi cumpere ceva, că-mi exploda burta,
când peste mine în dormitor a intrat o bătrână; după aspect, o gospodină mare,
poate chiar foarte mare; intrase cu cheia ei, era de-a casei, aşa că nu m-am
speriat; m-a văzut în ce hal sunt şi mi-a oferit imediat un ceai şi nişte prafuri
ca să-mi revin.
De la primele
cuvinte ne-am dat seama: ea - că eu goleam cu spor oalele şi cratiţele şi-i
lăsam câte un munte de vase murdare în bucătărie, eu - că ea era cea care îl
ajuta în gospodărie; am stat un pic de vorbă, am înţeles că e mama lui şi că de
la ea învăţase să gătească; mi-a dat atunci şi vreo 5 numere de mobil la care o
puteam găsi în caz de nevoie şi n-am ezitat să o sun ori de câte ori am avut o
nelămurire.
Pe lângă
îndemnul de a consulta o gospodină mare vă ofer şi câteva sfaturi generale, de
negăsit în lucrările de specialitate. Sunt informaţii importante, pe care eu
le-am aflat după eşecuri ruşinoase.
- la început ar fi bine să atribuiţi o denumire
preparatului pe care îl realizaţi numai după ce aţi terminat de gătit; exemplu:
dacă v-aţi muncit să faceţi o tocană şi v-a ieşit o zeamă lungă, nu e cazul să
o aruncaţi; mai adăugaţi nişte apă, îi spuneţi ciorbă şi gata; reciproca este
valabilă
- tot ce folosiţi la prepararea mâncării (carne şi
legume) se toacă sau măcar se fragmentează cât de cât astfel încât să încapă în
oală / cratiţă şi apoi în farfurie; evitaţi să cumpăraţi pulpa de vită cu tot
cu femur
- acelaşi lucru se face şi în cazul fripturii: carnea se
feliază întâi, apoi se pune în tigaie ori pe grătar; doar animalele care apar
în filme pot fi prăjite întregi
- înainte de a vă apuca să gătiţi e bine să luaţi în
considerare dotarea** bucătăriei dvs; nu gătiţi ceai ori cafea dacă în casă
aveţi doar farfurii întinse; nu gătiţi ciorbă dacă aveţi doar halbe de bere şi
cuţite; în situaţii de criză gătiţi pâine, pentru aceasta nu trebuie veselă ori
tacâmuri
- un ultim sfat: dacă sunteţi ambiţioase şi vă gândiţi să
umpleţi cămara cu provizii pentru iarnă limitaţi-vă la dulceţuri, compoturi şi
murături; dacă nu aveţi la dispoziţie o presă de tablă, conservele de peşte
n-or să vă iasă niciodată la fel de rotunde ca cele din magazin
** Vă spuneam că deserturile oferite la saltea de numărul
şase erau de cea mai bună calitate; la un moment dat m-am gândit că merită şi
el o compensaţie pe măsură. Era ziua lui şi am încercat să gătesc primul desert
din viaţa mea; abordasem o reţetă uşoară, prăjitură cu cremă, dar în scurt timp
am realizat că în sertarul din bucătărie se întâmpla ceva ciudat; la aluat
pusesem 6 linguri cu făină, 3 cu zahăr, un vârf de cuţit de sare, o linguriţă
cu bicarbonat şi două cu drojdie, iar cutia cu tacâmuri era aproape goală; nu
folosisem nici o furculiţă, însă lingurile mi se terminaseră, iar la capitolul
linguriţe stăteam deja foarte prost... când am trecut la cremă şi am avut
nevoie de încă o lingură pentru ulei m-am blocat: nu-mi ajungeau tacâmurile... Nu
vă spun cât de furioasă am fost.
Desertul aniversar a ajuns la gunoi, iar cu numărul şase
m-am descurcat altfel: i-am zis că am uitat prăjitura acasă şi i-am oferit
nişte bani să-şi ia el ce vrea. I-am dat un plic mai gros ca de obicei, încercam
cumva să-mi cumpăr iertarea pentru eşecul cu prăjitura. După cât de fierbinte
mi-a mulţumit aş zice că m-a iertat pe loc.
