Pagini

6. intrăm cu adevărat în pielea gospodinei mari (s t u v w)

 

spune-mi ce găteşti ca să-ţi spun ce nu mănânci

6.1. generalităţi


            Se spune că foamea e cel mai bun bucătar, dar în asemenea situaţii vă sfătuiesc să folosiţi o carte de bucate. Dacă aveţi nevoie de un argument beton, vă spun doar atât: de aici vă inspiraţi când
stabiliţi complementaritatea factorilor de producţie! Şi ştim că nu e de glumit cu asta. În plus, în aceste tomuri găsiţi toată înţelepciunea culinară acumulată de gospodine generaţie după generaţie, de la facerea lumii şi până în zilele noastre. Deşi e o carte, nu se ţine în bibliotecă. Bucătăria este locul în care o folosiţi, acolo trebuie să o şi păstraţi, undeva la loc de cinste.
Eu am deja două dulapuri burduşite cu asemenea lucrări. De câte ori apare o ediţie nouă** îmi fac upgrade la cunoştinţe. Mă ţin la curent cu cele mai recente descoperiri şi vă sfătuiesc să procedaţi la fel. Urmăriţi apariţiile editoriale în domeniu şi cumpăraţi tot ce prindeţi pentru că cercetătorii nu au odihnă: caută în permanenţă să extindă frontierele universului culinar stăpânit de gospodine.

** Numărul cinci nu era în stare să aprecieze nimic din ceea ce făceam pentru el. Mergeam zilnic la hair-stylist, săptămânal pe la cosmeticiană, investeam în permanenţă în colecţia de parfumuri, bijuterii şi accesorii... Totul, pentru el, pentru ca prezenţa mea să-i încânte ochiul... Îmi făcusem şi un calcul: ca medie ponderată, sporul zilnic de frumuseţe zi era în jur de 0,82%! În zadar: nu remarca niciodată schimbarea. Iar de obiectivul meu, să-i sporesc eficienţa în pat (cât se poate, nu sunt o femeie absurdă), se alegea praful. Dar să te ţii scandal când aduceam acasă vreo nouă carte de bucate! Se prindea imediat. Nici nu trebuia s-o vadă ca să ştie că am cumpărat-o. Cred că mă trăda privirea... Degeaba îi spuneam că am primit-o cadou de la colege, nu mă credea şi imediat începea cu reproşurile stupide: avea impresia că din cauza prea multor cărţi de bucate nu pot găti ceva comestibil, zicea că mă rătăcesc printre detalii. Avea el acest principiu învechit, “o gospodină, o carte de bucate”, şi încerca să mi-l inoculeze... Ce să-ţi zic, uite cine-mi făcea mie educaţia: unul care aflase de la mine existenţa punctului “G”. Şi când l-am pus să-mi arate pe unde crede că ar fi acesta localizat, mi-a indicat genunchiul... La mintea lui, de acolo în sus începea “no man’s hand”...

            Vă recomand să citiţi cu atenţie aceste tomuri pentru că eu am învăţat multe reţete noi de acolo. Am avut, e drept, şi numeroase dezamăgiri: în reţetele tradiţionale nu apar modificări semnificative. Am gătit odată ciorbă de găină după o carte de bucate de-o vârstă cu mine şi a fost la fel de rea la gust ca o ciorbă făcută după o reţetă abia publicată. Acesta e şi principalul neajuns al cărţilor de bucate: autorii n-au garantat şi nu vor garanta niciodată nimic în privinţa calităţii. Am explorat nenumărate căi de atac pentru a le cere în instanţă daune morale, dar toţi avocaţii mi-au spus că nu pot câştiga un asemenea proces. Responsabilitatea gustului e doar a extraterestrei, iar riscul** mare, mai ales în perioada de iniţiere, este de obicei al extraterestrului.

** E adevărat că la risc sunt expuse şi extraterestrele, în special cele curioase, care nu se pot abţine să guste. Nu vă ascund că, după ce mi-am făcut curaj şi am reînceput să gătesc ciorbă, extratereştrii cu care trăiam aveau în permanenţă impresia că sunt însărcinată: cînd eram în bucătărie una-două vomitam. Ţin minte că numărul şapte înjura urât de tot, îmi făcea câte o limonadă fără zahăr şi-mi dădea un test de sarcină, apoi îşi vedea de treabă. Numărul opt însă era mai sensibil, mai atent cu mine; venea în bucătărie şi mă dezmierda, îmi zicea să las treaba deoparte şi să mă odihnesc. De obicei, după această fază urma şi un pic de tandreţe...
     Nu-mi pot abţine un oftat când zic "un pic". Oricât de rar ne-am fi văzut, numărul opt nu reuşea să mă ridice la cer. Vedeam că ar vrea asta, dar o citeam numai în ochii lui; ştiţi că adepţii unei vieţi sănătoase au căutat să ne dilueze viciile şi au inventat băutura fără alcool, cafeaua fără cofeină, ţigările fără nicotină, dulciurile fără zahăr. Nu mai vorbesc de preparatele dietetice, gen slănina light. Nu m-aş mira ca mâine-poimâine să apară şi friptura meat-free. Ei bine, în acea perioadă numărul opt mă tortura cu ceea ce am putea numi sexul de post: era ca un fel de sex normal, dar fără orgasm...
     Nu ştiu ce era cu el, dar părea mai vlăguit ca numărul cinci, care din acest punct de vedere era la pământ. Mă tot gândeam că-i bolnav, dar el dădea vina numai pe stresul masteratului. Abia dacă mă înfierbânta puţin că i se şi epuiza stocul de energie. Făceam minuni ca să obţin o reluare şi de cele mai multe ori nu merita efortul: nici aceasta nu era de calitate. Şi el era genul care face amor pe muzică, dar folosea un CD cu orgă de Bach, ajunsesem să mă simt în pat ca-n biserică...
     Oricât de nereuşite erau episoadele noastre sexuale, ne stătea bine împreună şi îmi declarase că sunt iubirea vieţii lui. Într-o zi a şi venit cu o verighetă pe deget şi mi-a zis că a cumpărat-o special pentru mine. În acel moment ţin minte că am vomitat din nou; nu găteam ciorbă, asta a fost de la emoţie... Zicea că o poartă ca să ştie toată lumea că sufletul lui îmi aparţine.
     Ei bine, dacă la sex se situa cu mult sub aşteptările mele, la capitolul protecţie era ceva de speriat. Cred că-şi punea căciuliţa de cauciuc încă de la intrarea în cartier. E drept, aveam şi eu partea mea de vină. Când mi-a făcut figura cu verigheta relaţia noastră a mai înregistrat o premieră: a rămas peste noapte la mine, iar dimineaţă m-a văzut nemachiată. Dacă nu l-aş fi considerat un puşti alintat, m-aş fi simţit teribil de ofensată de reacţia lui. Ştiam însă cât arată ceasul meu biologic, de ceva vreme mă frământa un gând şi la cafea am testat terenul: i-am vorbit pe un ton oarecum glumeţ despre un copil al nostru... S-a speriat şi mai tare, n-a mai avut replică, dar şi-a tras pantalonii pe el şi o săptămână nu m-a vizitat. De atunci nu l-am mai văzut fără prezervativ.

6.2. particularităţi


            Înainte de această intrare în bucătărie este recomandat să renuntaţi la toate accesoriile care vă pot îngreuna munca: unghii false, peruci, bijuterii, pălării, poşete, ochelari de soare, blănuri, laptopuri, telefoane mobile (chiar şi cele cu hands free) etc**; accesoriile interne din silicon trebuie protejate prin respectarea întocmai a instrucţiunilor date de furnizor.

** Înainte să gătească, numărul şapte îşi scotea întotdeauna pistolul şi-l punea undeva pe cuier; nu-mi spunea ce afaceri are, dar mă lăsase să înţeleg că e un fel de manager în domeniul farmaceutic; dealtfel, avea tot timpul buzunarele pline cu reţete de medicamente; până şi mirosul lui natural se apropia de izul de chimicale dintr-un laborator. Câştiga fabulos, avea sub pat sacoşe pline cu bani, dar era de înţeles: făcea ore suplimentare mai ales noaptea; îl vizitau grupuri de colegi, şuşoteau puţin, schimbau nişte pacheţele şi în câteva minute îi expedia autoritar. Cu ei era întotdeauna "the big boss", dar pe mine mă răsfăţa ca pe o regină...
     Nu că ar avea vreo importanţă, dar vă spun că în pat merita o notă între insuficient şi foarte bine; ca medie i-aş da un 7 cu indulgenţă. De cele mai multe ori rata ca numărul cinci, se zbătea câteva zeci de secunde şi gata; mă ruga să simulez şi eu ceva, acolo, dar nu-mi ieşea; nu că nu m-aş pricepe, doar sunt femeie, dar până şi pentru simulare ai nevoie de o pregătire minimală; prestaţia lui îmbina dezolant inutilul cu neplăcutul, îi dădeam nota 4 şi plecam acasă cu dureri de cap; nu mă linişteam decât în culcuşul meu, după ce încărcam acumulatorii şi-mi puneam jucărioara la treabă. Rareori, când îl prindeam cu chef, lua o pastiluţă bleu şi devenea un amant de cursă lungă: mă ţintuia la pat ore în şir şi mă făcea mat; astea erau demonstraţiile lui de nota 10, care-i ridicau media şi-l scăpau de corijenţă.
     În bucătărie, ce să vă spun, mi se supunea ca un sclav: gătea doar ce-i comandam şi îmi promisese că mă învaţă şi pe mine; îmi simţise punctul slab şi de câte ori ne certam mă vrăjea cu bunătăţile pe care urma să le gătesc cu mâna mea după reţetele de la el.
     Îi povestisem despre numărul şase, care în această privinţă mă dezamăgise crunt, dar expediase subiectul elegant în felul său: dă-l dracu' de fraier. Apoi îmi vorbise pe limba mea: reţete care îmi erau familiare din meniurile de 4 sau 5 stele; asta, ca să fie clar că se pricepe. Avea şi o bucătărie super-utilată, însă talentul făcea toţi banii. Gătea nişte tocăniţe de-ţi lingeai degetele şi de la o zi la alta parcă îţi doreai să mănânci tot mai mult. Nu ştiu ce punea în ele...

            Un ultim sfat înainte de această intrare în bucătărie: nu e cazul să va îmbrăcaţi de gală. O fi un eveniment, dar marcaţi-l altfel; riscaţi să va pătaţi hainele şi, dacă o fi să vă scoată foamea din casă, vă faceţi de râs pe la restaurant.

6.3. noţiuni teoretice pentru alcătuirea unui meniu


            Pentru început trebuie să punctăm teoria fundamentală a meniurilor. Împărţirea formală a roadelor pământului în legume şi fructe determină în general momentul în care acestea sunt consumate la masă: legumele sunt destinate preparatelor calde (ciorbă, supă, tocană etc) sau reci (salate), iar fructele se consumă la desert: crude, în prăjituri sau compot. Ca de fiecare dată vom scoate în evidenţă câteva excepţii pentru a evita încurcăturile:
            - chiar dacă se foloseşte în ciorbă / supă, găina nu este legumă
            - nu folosiţi fructele de mare la compot;
            - desertul** este îndeobşte ultimul fel de mâncare servit la masă; totuşi, dacă aveţi în meniu doar ciorbă şi tocană, nu consideraţi tocana ca fiind desert

** De ziua mea, numărul şapte îmi promisese un desert delicios; nu vă gândiţi la ce speram şi eu, el nu era artist la sex, ca numărul şase; era însă genial în bucătărie şi mi-a spus că îmi pregăteşte "lapte de pasăre"... Eram teribil de curioasă cum se prepară,  mai ales că nu-mi puteam imagina pe unde se mulge găina. Ne-am şi certat un pic pe tema asta, el a zis că foloseşte lapte la cutie, dar eu voiam să văd cu ochii mei cum procedează şi îi cumpărasem una de rasă din piaţă; o alesesem pe cea mai grasă după ce mă asigurase ţăranul că tocmai făcuse pui...
     Lucrurile n-au mers exact aşa cum îmi doream eu, dar până la urmă a fost foarte bine. Nu ştiu cum a procedat, degeaba am spionat pe gaura cheii şi am tras cu urechea: a zis că-i desert surpriză şi s-a închis cu găina în bucătărie; după două ore îmi servea pe tavă minunăţia: găluşte albe şi pufoase, care se topeau în gură, cufundate în laptele delicios al păsării. Încă era cald... Apropo, ştiaţi că laptele de găină miroase un pic a vanilie?
     Secretul mulsului nu l-am aflat nici după aceea, era ziua mea şi tocmai luase o pastiluţă. Se întâmpla destul de rar, pe atunci nici numărul opt nu mă mulţumea cum se cuvine, zău că nu merita să pierdem vremea cu aiureli. Mi-am refăcut lista de priorităţi şi am trecut la ce ne durea mai tare. Iar spre dimineaţă, când şi-a încheiat recitalul delirant după nenumărate bis-uri, găina dormea. Şi, oricum, numai de muls nu ne mai ardea...

            Pentru lămurirea ordinii în care vă planificaţi consumarea preparatelor e bine de ştiut că felul I din meniurile consultate prin restaurante este felul 1, şi nu felul "i" de tipar; de asemenea, felul II este 2 şi aşa mai departe; când citim folosim cifrele, şi nu literele, pentru a nu face confuzie la pronunţie între felurile II şi III.

Recomandări de meniuri în funcţie de stadiul de training în care vă aflaţi:

            în primele zile

Felul I              - pâine ruptă în bucăţi
Felul II             - apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
Felul III            - dacă e cazul, completaţi cu alte bucăţi de pâine
Desert              - dulciuri preambalate, prăjituri** / torturi cumpărate de la cofetării, fructe (autohtone sau exotice, dar numai din cele pe care le cunoaşteţi!)

** Deşi mă minţea în ultimul hal şi mă trăda, culmea, cu fosta lui nevastă, extraterestrul şase a avut un aport incontestabil în pregătirea mea teoretică de gospodină; e singurul care mi-a vorbit despre urzici umplute, ca să dau numai un exemplu; şi, dacă tot vorbim despre deserturi, aş vrea să amintesc una dintre poveştile lui exotice; într-o seară mi-a spus cum se face doşchita de cocobârle; părea un preparat oriental, dar povestea lui colorată şi plină de metafore colorate evoca mai degrabă aromele savanei africane sau ale junglei amazoniene; am umblat prin toată lumea şi am comandat-o, degeaba; am fost până şi la Paris, într-un restaurant specializat pe prăjituri cu fructe, dar nici măcar chef-ul de acolo nu mi-a putut servi aşa ceva. Şi avea un perete întreg acoperit cu trofee şi diplome de bucătar... Dacă mâncaţi prin Ardeal - pe unde mi-a zis un alt lingvist că ar putea creşte fructul numit cocobârlă - şi găsiţi aşa ceva în meniu să-mi trimiteţi neapărat adresa restaurantului. Ard de nerăbdare să gust din bunătatea asta!

            în prima lună

Felul I              - pâine feliată (la discreţie, ca să nu mai lungim meniul cu felul trei)
Felul II             - apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
Desert              - dulciuri preambalate, prăjituri / torturi cumpărate de la cofetării, fructe (autohtone sau exotice, dar numai din cele pe care le cunoaşteţi!)

            după 1-2 luni

Felul I              - pâine feliată / senvişuri simple
Desert              - dulciuri preambalate, prăjituri / torturi cumpărate de la cofetării, fructe (puteţi începe să introduceţi în meniu şi produse necunoscute, dar numai după ce întrebaţi la supermarket, vă convingeţi că sunt cu adevărat fructe şi aflaţi cum se mănâncă)
                        - apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
* recomandare: chiar dacă nu cumpăraţi nimic, în această perioadă puteţi începe să faceţi primele drumuri la piaţă ca să vă obişnuiţi cu atmosfera; lăsaţi-vă laptopul acasă şi plimbaţi două-trei sacoşe goale în mână, ca să nu se vadă că sunteţi extraterestre

            după 3-4 luni

Felul I              - pâine feliată / senvişuri simple / senvişuri complexe, ceai; extraterestrele care dovedesc talent în bucătărie pot trece încetul cu încetul la ouă fierte
Desert              - dulciuri preambalate, prăjituri / torturi cumpărate de la cofetării, fructe fără nici o restricţie
                        - apă / lapte / suc / bere sau alte băuturi alcoolice - după gust
                        - extraterestrele talentate pot începe să gătească ceai şi chiar supe / ciorbe la plic
* recomandare: drumurile până la piaţă trebuie să aibă o finalitate concretă; pentru început cumpăraţi verdeaţă, familiarizaţi-vă cu aspectul şi mirosul, apoi aruncaţi-o

            după 4-5 luni

Felul I              - senvişuri complexe, ceai, supă / ciorbă la plic, ouă fierte; extraterestrele care dovedesc talent la fiertul ouălor pot trece încetul cu încetul la paste cu brânză, eventual la omlete
Felul II             - dulciuri preambalate, prăjituri / torturi cumpărate de la cofetării, fructe
                        - lichide - fără restricţii
* recomandare: de la piaţă ar trebui să vă întoarceţi cu sacoşa măcar pe jumătate plină; achiziţionaţi în cantitaţi mici cât mai multe tipuri de legume; familiarizaţi-vă cu aspectul şi mirosul, apoi aruncaţi-le

            după 5-6 luni

În aceasta fază e de presupus că va puteţi încerca norocul cu prima ciorbiţă (tot un fel de ciorbă, dar în cantitate mai mică). Cel mai bine e să o gătiţi sub îndrumarea unei gospodine mari. Pentru orice eventualitate, gătiţi în prealabil câteva senvişuri ca meniu alternativ**. Din primele ciorbe ar fi bine să nu gustaţi. Aruncaţi-le imediat după ce le-aţi gătit şi mulţumiţi-vă că aţi deprins măcar procedura de lucru.

** Eram acasă la extraterestrul şapte şi mă căzneam să-i fac o ciorbă (îmi jurasem să nu-i mai fac tocană după ce otrăvisem câţiva căţei nevinovaţi); deşi era un maestru în arta culinară, s-a arătat mai degrabă dezinteresat de efortul meu; îmbufnat şi oarecum mirat că-i respinsesem nervoasă asaltul amoros (nu-şi luase pastiluţa, n-avea niciun rost să mă întărâte degeaba), m-a întrebat doar ce fac în bucătărie...
     N-am vrut să-l las în faţa televizorului: aveam de gând să-i aflu secretele şi de undeva trebuia să încep; l-am rugat să cureţe nişte ceapă, a zis că e zgâriat la deget şi-l ustură; l-am rugat să cureţe cartofii, i-a sunat telefonul; l-am rugat să bată oul pentru ciorbă, a zis că încep ştirile şi nu vrea să le piardă; i-am cerut să deschidă borcanul cu maioneză, a primit vizita scurtă a unor colegi...
     Îi stricasem seara, dar şi el mi-o strica mie: mă lăsa să gătesc singură; după ce am terminat a făcut totuşi ceva bun: a propus să mâncăm din ciorba lui, că a mea era prea fierbinte (aici m-am cam lăsat manipulată: el nu ştia, dar eu băgasem ciorba clocotită în congelator ca să se răcească mai repede). I-am acceptat sugestia, ce să fac? Dacă nu era zi de sex şi nici n-avusese răbdare să mă înveţe să gătesc, măcar cu asta mă alegeam: mă înfruptam cu bucate alese.

6.4. noţiuni practice


            La acest capitol eu nu prea am ce să vă învăţ. Calea spre succes e clară: respectaţi întocmai ce v-am spus până acum plus instrucţiunile din cartea de bucate, eventual consultaţi-vă cu o gospodină de încredere**.

** Întâlnirea cu cea mai mare gospodină din viaţa mea a avut loc într-o dimineaţă, acasă la numărul şapte; sexul fusese de nota patru, dar bolisem toată noaptea pentru că mâncasem din nou fără măsură. Ca de obicei, nu mă putusem abţine.
     El plecase de vreo cinci minute până la farmacie ca să-mi cumpere ceva, că-mi exploda burta, când peste mine în dormitor a intrat o bătrână; după aspect, o gospodină mare, poate chiar foarte mare; intrase cu cheia ei, era de-a casei, aşa că nu m-am speriat; m-a văzut în ce hal sunt şi mi-a oferit imediat un ceai şi nişte prafuri ca să-mi revin.
     De la primele cuvinte ne-am dat seama: ea - că eu goleam cu spor oalele şi cratiţele şi-i lăsam câte un munte de vase murdare în bucătărie, eu - că ea era cea care îl ajuta în gospodărie; am stat un pic de vorbă, am înţeles că e mama lui şi că de la ea învăţase să gătească; mi-a dat atunci şi vreo 5 numere de mobil la care o puteam găsi în caz de nevoie şi n-am ezitat să o sun ori de câte ori am avut o nelămurire.

            Pe lângă îndemnul de a consulta o gospodină mare vă ofer şi câteva sfaturi generale, de negăsit în lucrările de specialitate. Sunt informaţii importante, pe care eu le-am aflat după eşecuri ruşinoase.
- la început ar fi bine să atribuiţi o denumire preparatului pe care îl realizaţi numai după ce aţi terminat de gătit; exemplu: dacă v-aţi muncit să faceţi o tocană şi v-a ieşit o zeamă lungă, nu e cazul să o aruncaţi; mai adăugaţi nişte apă, îi spuneţi ciorbă şi gata; reciproca este valabilă
- tot ce folosiţi la prepararea mâncării (carne şi legume) se toacă sau măcar se fragmentează cât de cât astfel încât să încapă în oală / cratiţă şi apoi în farfurie; evitaţi să cumpăraţi pulpa de vită cu tot cu femur
- acelaşi lucru se face şi în cazul fripturii: carnea se feliază întâi, apoi se pune în tigaie ori pe grătar; doar animalele care apar în filme pot fi prăjite întregi
- înainte de a vă apuca să gătiţi e bine să luaţi în considerare dotarea** bucătăriei dvs; nu gătiţi ceai ori cafea dacă în casă aveţi doar farfurii întinse; nu gătiţi ciorbă dacă aveţi doar halbe de bere şi cuţite; în situaţii de criză gătiţi pâine, pentru aceasta nu trebuie veselă ori tacâmuri
- un ultim sfat: dacă sunteţi ambiţioase şi vă gândiţi să umpleţi cămara cu provizii pentru iarnă limitaţi-vă la dulceţuri, compoturi şi murături; dacă nu aveţi la dispoziţie o presă de tablă, conservele de peşte n-or să vă iasă niciodată la fel de rotunde ca cele din magazin

** Vă spuneam că deserturile oferite la saltea de numărul şase erau de cea mai bună calitate; la un moment dat m-am gândit că merită şi el o compensaţie pe măsură. Era ziua lui şi am încercat să gătesc primul desert din viaţa mea; abordasem o reţetă uşoară, prăjitură cu cremă, dar în scurt timp am realizat că în sertarul din bucătărie se întâmpla ceva ciudat; la aluat pusesem 6 linguri cu făină, 3 cu zahăr, un vârf de cuţit de sare, o linguriţă cu bicarbonat şi două cu drojdie, iar cutia cu tacâmuri era aproape goală; nu folosisem nici o furculiţă, însă lingurile mi se terminaseră, iar la capitolul linguriţe stăteam deja foarte prost... când am trecut la cremă şi am avut nevoie de încă o lingură pentru ulei m-am blocat: nu-mi ajungeau tacâmurile... Nu vă spun cât de furioasă am fost.

Desertul aniversar a ajuns la gunoi, iar cu numărul şase m-am descurcat altfel: i-am zis că am uitat prăjitura acasă şi i-am oferit nişte bani să-şi ia el ce vrea. I-am dat un plic mai gros ca de obicei, încercam cumva să-mi cumpăr iertarea pentru eşecul cu prăjitura. După cât de fierbinte mi-a mulţumit aş zice că m-a iertat pe loc.