“.............................................................
for the gods know
I speak this in hunger for bread, not in thirst for
revenge”
William Shakespeare
- Coriolanus
După câteva
săptămâni de mâncat doar pâine vă veţi plictisi** cu siguranţă şi veţi dori să
gătiţi ("veți dori" adică EL, "să gătiți" adică TU) ceva mai complex. Nu este uşor, însă puterea de muncă şi ambiţia care
v-au adus la nivelul de
manager vă pot ajuta să depăşiţi orice dificultăţi. Importante sunt trei lucruri: să nu vă lăsaţi copleşită de greutăţi, să vreţi cu adevărat să faceţi acest salt calitativ şi să aveţi în casă şi altceva decât pâine.
manager vă pot ajuta să depăşiţi orice dificultăţi. Importante sunt trei lucruri: să nu vă lăsaţi copleşită de greutăţi, să vreţi cu adevărat să faceţi acest salt calitativ şi să aveţi în casă şi altceva decât pâine.
** Ţin minte că extraterestrul numărul unu n-a rezistat
mai mult de o lună... Tocmai ne împăcaserăm; revenise în patul meu aproape
neschimbat, doar pasiunea pentru filmele horror era nouă (ciudat cum se propagă
anumite hobby-uri trăsnite printre bărbaţi). Eu tatonasem un pic terenul şi
încercasem să-l pregătesc pentru un salt calitativ în meniuri - îi spusesem că
am învăţat să fac o ciorbă delicioasă -, dar n-a ţinut. A acceptat să intru din
nou în bucătărie, cu condiţia ca şi eu să relaxez un pic politica
gospodărească; pe scurt, să o las mai moale cu gătitul.
Am hotărât să o
încerc şi pe asta şi m-am întors la meniurile extrem de frugale, dar în scurt
timp am văzut că nu era bine nici aşa. Semnul că e sătul de pâine goală a apărut
sub forma unui pachet cu mezeluri; l-a adus acasă discret şi l-a plasat la
vedere exact cu un minut înainte ca eu să iau cuţitul şi pâinea şi să mă apuc
de preparat cina. N-am ştiut ce miroase atât de bine până n-a deschis ambalajul.
S-a tot lamentat că n-a găsit decât un parizer vechi, ieftin şi prost, după cum
îi mărturisise chiar vânzătoarea, dar cred că se alinta şi el ca băieţii.
Mi se umezesc
ochii când îmi amintesc... Parizerul acela a însemnat un pas epocal în meniul
nostru (până mor voi regreta că n-a fost ideea mea), iar impactul în viaţa de
cuplu a fost pe cât de neaşteptat, pe atât de spectaculos. După cină ne-am simţit
minunat, am făcut şedinţă şi am hotărât să introducem suplimente în toate
punctele importante din programul de seară. La televizor nu reuşeam să ne uităm
mai mult ca de obicei, dar îmbogăţirea programului de sex a fost ca o adiere de
primăvară în relaţia noastră... Nu se cade să intru în amănunte, dar să ştiţi
că a fost minunat. Deşi au trecut atâţia ani de la acel eveniment, şi acum mă cuprinde
fierbinţeala când merg la raionul de mezeluri şi văd vânzătoarea cum feliază parizer
violaceu-verzui... În acea perioadă ţin minte că numărul unu a renunţat şi la
filmele horror; pasiunea i-a revenit când am început să-i fierb ouă...
Câteva
reţete de senvişuri v-aş putea recomanda, însă nu cred că e cazul să ne pierdem
în detalii. Ce puneţi pe pâine e la latitudinea voastră, în funcţie de gust şi de
ce aveţi disponibil prin frigider. Cum şi unde puneţi, asta contează. Iată câteva
legi fundamentale care guvernează prepararea senvişului:
- când gătiţi pâine cu parizer trebuie să aveţi pregătite
pâine şi parizer; nici în acest caz nu e necesar să porniţi hota
- dacă gătiţi pâine cu unt** e bine să stiţi că felia de
pâine se unge cu unt pe partea de sus
** Atenţie mare la comercianţii de prăjitoare electrice; am
vrut eu odată să schimb un asemenea aparat: îl luasem de vreo trei luni şi deja
scotea fum ca un autobuz vechi; căpătase şi un miros înfiorător, parcă-i putreziseră
toate piesele; nesimţitul de la magazin n-a vrut nici în ruptul capului să-mi
dea altul, zicea că defectele de natură olfactivă nu sunt acoperite de garanţie;
l-am şi reclamat la managerul lui (un băiat frumuşel, înalt şi plinuţ; tocmai mă
despărţisem din nou de numărul unu şi cred că ne-ar fi stat bine împreună: eu gospodină,
el mâncăcios...); mi-am irosit farmecele degeaba: îi ziceam să ne înţelegem ca
oamenii, el o tot ţinea pe a lui, cică felia de pâine s-ar prăji, auzi prostie,
neunsă cu unt! Din prostie sau din acea încâpăţânare specific masculină făcea o
confuzie inadmisibilă între pâinea prăjită simplă şi pâinea prăjită cu unt; "CU"!
Contrazicea însăşi denumirea preparatului... Mai şi făcea pe deşteptul că, vezi
Doamne, nu stă el să-şi piardă vremea cu toate fotomodelele cu veleitaţi de gospodină;
l-am întrebat imediat ce tip de prăjitor are acasă şi aici l-am prins: avea
unul nemţesc, nu ca al meu; în sfârşit, am renunţat la polemica sterilă şi
mi-am luat unul la fel; e mai puţin performant, acum trebuie să prăjesc pâinea înainte
să pun untul pe ea, dar măcar nu miroase...
- când gătiţi pâine cu salam fără unt vă trebuie doar
pâine şi salam; nu aveţi nevoie de unt, chiar dacă acesta apare în denumirea preparatului
- orice aţi adăuga la pâinea cu unt – sare, brânză,
parizer etc – se pune deasupra ţinând felia cu untul în sus; ca excepţie menţionez
senvişul complex, alcătuit din două felii de pâine (model hamburger)
- exemplu de preparare a unui senviş
dublu cu unt şi parizer: felia de pâine de jos se unge cu unt pe partea de sus;
felia de pâine de sus se unge cu unt pe partea de jos (e mai simplu să o ungeţi
ca pe prima, apoi să o răsturnaţi cu untul în jos); parizerul se adăugă acolo
unde consideraţi că este mai nimerit, dar în nici un caz sub felia de pâine de
jos; recomandarea mea este să-l plasaţi la mijloc, între feliile de pâine;
exersaţi de mai multe ori înlocuind parizerul** cu brânză, salam etc
** Parizer... Superlativul
absolut nu ajunge să vă pot descrie visul trăit după apariţia acestui preparat în
bucătăria mea. A intrat ca un buldozer în viaţa noastră şi ne-a demolat reperele
alimentare fundamentale - pâine şi atât, pâine cu apă sau, dacă nu trebuia să plecăm
pe undeva cu maşina, pâine cu bere ori cu vin. Până la urmă nu parizerul a
contat. Putea fi salam, telemea, orice. Apariţia acestui surplus alimentar a
fost însă prima dovadă concretă că sunt pe drumul cel bun în trainingul de gospodină.
A recunoscut-o şi numărul unu. Faceţi pasul şi veţi vedea.
E momentul să mă
laud un pic: eu am trăit episodul divin al parizerului cu trei extratereştri
diferiţi. Din păcate, cu numărul unu n-a mers, m-a părăsit din nou imediat după
epoca mezelurilor: a fugit cu o blondă. (O ştiam din vedere, era manager de
distribuţie la o firmă de pizza congelată unde dădea el consultanţă. Ca multe
dintre noi, şi ea îşi construise imaginea după standardul Barbie, însă tot nu-l
înţeleg pe numărul unu: a renunţat la original pentru o copie mai scundă şi cam
lată, ca să nu spun îndesată...) Al doilea, extraterestrul cu MBA, m-a părăsit după
încurcătura cu pâinea goală. Al treilea... Ei bine, cu acesta povestea de
dragoste a fost mai lungă şi cu mult mai frumoasă. Ajungem curând şi acolo.
Despre
senvişuri nu mai am nimic de adăugat. Cel mult vă pot sfătui să nu lăsaţi la
voia întâmplării apariţia acestui moment în viaţa voastră. Nu repetaţi greşelile
mele. Cu experienţa de acum vă spun cu toată seriozitatea că e frumos atunci
când se întâmplă de la sine, dar devine şi eficient dacă pregătiţi acest
moment, dacă faceţi toate aranjamentele astfel încât să profitaţi la maximum. Când
mă gândesc la anii care au trecut realizez că, dacă aş fi planificat cum
trebuie apariţia parizerului în viaţa mea - evident, cu extraterestrul potrivit
- puteam avea lumea la picioare mult mai devreme. Eram neştiutoare, dar voi nu mai
sunteţi. Aţi aflat secretul de la mine. Gândiţi-vă mişcările ca la şah şi, dacă
sunteţi atente, veţi reuşi mutarea cheie "regina ia nebunul" în
condiţii ideale, fără sacrificii inutile.
