bread is the staff of
life
Jonathan
Swift
Am fiert
primele 30 de ouă din viaţa mea într-o zi de martie. Îmi amintesc exact pentru
că se apropiau Sărbătorile de Paşte şi ouăle erau la mare căutare. Vă puteţi întreba,
şi pe bună dreptate: ce-am mâncat noi, eu şi extraterestrul meu, între luna octombrie,
când am luat decizia să nu mai calc
prin restaurante, şi luna martie, când mi-am luat inima-n dinţi şi am tratat termic pentru întâia dată în viaţă un aliment? Răspunsul e simplu: hrană rece şi uscată. Asta vă recomand şi vouă la început de drum şi, chiar dacă nu sună apetisant, e cea mai sănătoasă opţiune în acest stadiu al trainingului gospodăresc. Este mai sigur să abordaţi meniuri uşor de preparat şi de digerat**: nu vă puneţi în pericol nici digestia şi nici integritatea fizică (asta, în cazul în care extraterestrul vostru e un animal şi face urât la foame ori la indispoziţii stomacale; pe mine m-a ferit Domnul de asemenea specimene, dar momente în care m-am temut că iau bătaie au fost destule; există desigur şi o excepţie, una memorabilă... curând ajung cu povestea şi acolo).
prin restaurante, şi luna martie, când mi-am luat inima-n dinţi şi am tratat termic pentru întâia dată în viaţă un aliment? Răspunsul e simplu: hrană rece şi uscată. Asta vă recomand şi vouă la început de drum şi, chiar dacă nu sună apetisant, e cea mai sănătoasă opţiune în acest stadiu al trainingului gospodăresc. Este mai sigur să abordaţi meniuri uşor de preparat şi de digerat**: nu vă puneţi în pericol nici digestia şi nici integritatea fizică (asta, în cazul în care extraterestrul vostru e un animal şi face urât la foame ori la indispoziţii stomacale; pe mine m-a ferit Domnul de asemenea specimene, dar momente în care m-am temut că iau bătaie au fost destule; există desigur şi o excepţie, una memorabilă... curând ajung cu povestea şi acolo).
** Prima cină adevărată gătită de mine a fost compusă din
pâine şi dragoste; credeţi că e o reţetă simplă? Nicidecum... Eram îndrăgostită
până peste urechi de numărul unu şi ce dovadă mai clară a iubirii îi puteam oferi
decât o cină pregătită cu mâinile mele. Mi-am pus la bătaie toată priceperea şi
a fost un succes, mai ales că am folosit ingredientul esenţial în orice domeniu:
pasiunea. Faţă de masă impecabilă, lumânări aromate, trei orhidee amplasate
strategic în centrul mesei, tacâmuri de argint aşezate lângă farfurii din cel
mai fin porţelan, pahare de cristal, totul ca la carte. El era cu atât mai
surprins cu cât, mi-a mărturisit mai târziu, în casă nu mirosea a mâncare şi se
tot întreba ce minunăţii aveam în meniu. În cinstea evenimentului a propus să mutăm
sexul în partea a doua a programului de seară şi s-a aşezat la masă cu o
privire pofticioasă... Dacă reuşisem să-l aduc în starea asta, restul era
floare la ureche.
Am scos pâinea ascunsă
într-o pungă după calorifer (doar era surpriză) şi i-am servit-o. Nici nu ştiţi
cât de mândră eram că-i puneam în farfurie ceva gătit cu mâna mea. La început am
avut senzaţia că meniul e un pic sub aşteptările sale, dar foamea a învins, iar
complimentele pentru cină, care au apărut după al treilea pahar de apă, au fost
copleşitoare.
Ca orice bărbat,
însă, n-a înţeles nimic din simbolistica acelei cine, pe care o pregătisem pentru
prima oară în viaţă cu mâinile mele! Degeaba mă străduisem să rup pâinea în
bucăţi cât mai egale, exact ca la restaurant, degeaba îmi dedicasem trei ceasuri
aranjării mesei, degeaba tot efortul. După cum era de aşteptat, tot ce făcusem pentru
el nu era suficient. M-a iubit absent, lipsit de orice urmă de tandreţe, de parcă
o preocupare majoră îi acapara toate energiile; după câteva minute - eu abia mă
încălzisem - şi-a amintit că are pană pe dreapta spate; s-a îmbrăcat şi s-a dus
val-vârtej la o vulcanizare despre care ştia el că-i deschisă non-stop...
La întoarcere mirosea a fast-food. Ce să vă spun, m-am
încuiat în baie şi am plâns cu disperare vreo oră... M-a împăcat cu o noapte fierbinte,
aşa cum numai el ştia să ofere. Nu vă pot spune ce nebunie a fost acolo. I-am
iertat rătăcirea, ce să fac...
Pentru primele meniuri simple din viaţa dvs de gospodină
am câteva sfaturi importante:
- când gătiţi pâine cumpărată de la brutărie nu trebuie
să porniţi hota
- în funcţie de dimensiune, pâinea se serveşte întreagă
ori fragmentată (în felii sau bucăţi); la început ar fi bine să rupeţi pâinea
- bucăţile nu sunt chiar aspectuoase, dar operaţiunea nu necesită precauţii
speciale; felierea presupune o acţiune periculoasă, în care folosiţi un obiect
cu tăiş; pentru orice eventualitate, când tăiaţi primele felii apelaţi la
ajutor specializat sau măcar ţineţi în preajmă o trusă medicală
- pâinea se feliază în bucătărie (pentru extraterestrele
care au deschis cartea mai târziu, aceasta este încăperea cu multe
electrocasnice şi fără WC); nu efectuaţi această operaţiune deasupra
televizorului** sau în pat!
** Pe asta o ştiu de pe vremea când eram cu numărul trei;
pe la începutul relaţiei noastre a avut o perioada în care, când mă vedea că gătesc
cina, se trântea în fotoliu şi se uita la filme horror; până să intru în
bucătărie nu arătase interes pentru acest gen cinematografic, dar atunci
ajunsese să devoreze săptămânal cel puţin cinci DVD-uri sau VHS-uri cu producţii
faimoase în domeniu; dezinteresul lui faţă de progresele mele în gospodărie era
deprimant, dar în pat era teribil de talentat, zău că nu merita să fac caz din atâta
lucru; trebuia totuşi să găsesc o cale de a-i capta atenţia, aşa că o vreme am gătit
numai pe televizor: îmi duceam acolo pâinea, tocătorul şi cuţitul şi feliam
tacticoasă până mă plictiseam; dacă nu binevoia să aprecieze ce fac pentru el,
mă asista la pregătirea cinei forţat de împrejurări... Când a început să scoată
fum şi l-a dus înapoi la magazin, managerul de la service i-a rupt sfidător garanţia
în faţă. Numărul trei era un avocat plin de resurse, până la urmă l-a convins să
îi schimbe aparatul, dar pe mine m-a expediat înapoi în bucătărie cu un truc
ieftin: în locul televizorului a adus o plasmă; pe un suport aşa de îngust mai ţine
tocătorul în echilibru dacă poţi...
- felierea pâinii presupune aşezarea acesteia pe masă într-o
poziţie stabilă; cu o mână imobilizaţi pâinea, cu cealaltă apucaţi cuţitul de mâner
(partea mai groasă, cea care nu taie), cu lama dispusă în plan vertical şi îi imprimaţi
o mişcare rectilinie pe axa longitudinală; concomitent, apăsaţi uşor cuţitul pe
pâine pentru ca lama să taie; dacă nu merge, răsuciţi cuţitul cu 180 de
grade pe axa longitudinală (tăişul trebuie să fie orientat spre pâine)
- estimaţi cu precizie traiectoria lamei şi nu
intersectaţi acest plan cu degetele sau cu oricare altă parte a corpului
- forţa de apăsare a cuţitului trebuie dozată astfel încât
pe felie să nu apară urme de rumeguş de la tocător / blatul mesei; mai bine tăiaţi
cu un centimetru în minus decât cu unul în plus (de altfel e şi mult mai uşor)
- grosimea feliei nu este standardizată în bucătăria modernă;
aceasta poate varia de la câţiva milimetri la câţiva centimetri, important e să
o puteţi cuprinde între degetul mare şi arătător; suprafaţa feliei depinde de
unghiul de tăiere (format între axa cuţitului şi axa pâinii); prin încercări
repetate puteţi obţine felii identice cu cele servite la restaurant
- când pâinea s-a micşorat atât de mult încât n-o mai
puteţi ţine pentru a tăia încă o felie, opriţi-vă; bucata rămasă se numeste
"colţ" şi se consumă ca atare
- oricât de mult v-aţi chinui cu cuţitul, nu veţi reuşi
să modelaţi felia de pâine ca pe o chiflă de la restaurant; forma aceea rotundă
se obţine înainte de coacere, cumpăraţi-o ca atare
- dacă serviţi pâine goală** este recomandabil să o agrementaţi
cu apă; dacă aveţi invitaţi la masă şi vârsta acestora sau vechimea pâinii o
impune, apa se poate servi concomitent cu pâinea, pentru ca mesenii să o poata înmuia;
în acest caz, apa se serveşte de preferinţă într-o farfurie adâncă, şi nu în pahar,
cum aţi văzut în localuri
** Cu numărul doi, extraterestrul cu MBA de la care
cumpărasem verdeaţă, am avut o relaţie de numai câteva luni. Abia mă vindecasem
după despărţirea de extraterestrul unu şi soarta mă lovea din nou. S-a ales
praful, că doar ştim cu toatele: extraterestrele bune n-au noroc.
S-a întâmplat
într-o seară, când MBA-istul a adus în vizită un coleg; le era foame, au văzut
că în frigider era pustiu şi m-au rugat să le aduc pâine goală. Cererea mi s-a
părut un pic cam deplasată: mă ştiam cu numărul doi de prea puţin timp, nu
discutaserăm niciodată despre un asemenea meniu şi, ceea ce mă deranja cel mai
tare, invitase un necunoscut la aşa ceva fără să mă anunţe... Au insistat până m-au
convins. Fie vorba între noi, nici n-a fost prea greu: amicul lui era tare
drăgălaş, bine făcut şi, după cum se uita la mine, era chiar flămând. Iar numărul
doi mă tot săgeta cu priviri rugătoare; mi-am zis că el e bărbatul, ştie el ce
face...
După o oră şi jumătate
- cât mi-a luat să mă aranjez şi eu un pic -, i-am anunţat din bucătărie că le
aduc pâinea goală şi le-am zis să stingă lumina. Au dat pauză la Counterstrike,
au ţipat de bucurie ca nişte copii, dar zâmbetele le-au îngheţat pe buze în
secunda în care au reaprins lampa; colegul lui a şters-o rapid, urmat la câteva
minute de numărul doi, care mi-a dovedit că nu înţelege nimic din sufletul unei
femei. Sfatul meu, pe care vi-l dau după îndelungi suferinţe sufleteşti şi
sociale, este să vă gândiţi bine când mesenii vă solicită "pâine goală".
Nu este neapărat o invitaţie la un ménage a trois. Vă recomand să nu vă dezbrăcaţi
decât după o matură chibzuinţă. (După incidentul acesta, o perioadă bună de
timp mi-a mers vorba de "frumoasă, dar cam curvă"...)
